9 Mai este, după cum ştim, o sărbătoare naţională, europeană şi mondială marcată în mod diferit pentru toate semnificaţiile sale. Muzeul Municipal de Istorie “Petre Voivozeanu” din Roşiorii de Vede, una dintre instituţiile de cultură prietenă, dintotdeauna, cu aviaţia română, a organizat azi un simpozion frumos, la care a participat şi grupul istoricilor de aviaţie de la Liceul Economic.
De data asta, subiectul ales de noi a fost Eroul Căpitan aviator Alexandru Şerbănescu - nici nu putea fi altfel, peste cateva zile se implinesc 100 de ani de nasterea sa - iar referenta a fost Mădălina Cioran.
Sala de expoziţii a Muzeului de Istorie a fost arhiplină. Am recunoscut mai multe profesoare de istorie pensionare, un grup de veterani de război, mai putini elevi ca de obicei, şi un grup masiv de preşcolari de la Grădiniţa nr. 2. Erau în sală, ca de obicei, şi principalii edili ai oraşului, primarul Ion Nuţu şi viceprimarul Iulian Voicu.
S-a început prin intonarea Imnului Naţional.
Manifestarea a început cu serbarea preşcolarilor.
Doamna directoare Angela Săndulescu face o expunere despre istoricul Uniunii Europene.
Am fost invitat să continuu. Nu am stat mult acolo, pentru că rolul meu nu a fost decât de a o prezenta din nou pe Mădălina şi a face o foarte scurtă motivare a alegerii noastre.
Iar Mădălina noastră ştia foarte bine ce şi cum să povestească despre aviatorul Alexandru Şerbănescu.
Colegul meu mult mai tânăr Cristian Moraru a făcut un expozeu despre autorii si operele din literatura română în care se vorbeşte despre despre armată, militari, evenimente istorice.
Discuţia a fost închisă de dl căpitan în rezervă, veteran de război, Dumitru Ştefănescu, omul care a trăit evenimentele pe care le-am povestit noi şi nu le-a putut uita.
Cred că a fost o manifestare interesantă, bine primită de public.
Urmează o nouă activitate, pe 19 mai, la Noaptea Muzeelor. Atunci Ionela va fi personajul principal.