Nota bene: majoritatea fotografiilor din acest fotoreportaj sunt realizate de colegul şi prietenul meu Robert Săvulescu. (poate de aia pozele sunt mai bune sau mult mai bine decat le nimeresc eu cu aceeaşi cameră). Mulţumesc!
Totul a început cu o idee a parasutistului şi parapantistului Adi Buzan, care, prin arpilie, îmi spunea că ar putea veni într-o zi la Roşiori pentru un zbor demonstrativ. Mărturisesc că m-a luat prin surprindere, mă gândeam oare în ce context putea fi încadrată o astfel de activitate. După câteva săptămâni a venit a doua surpriză, din partea pilotului, instructorului şi constructorului de avioane Dragoş Stoicescu; el mă întreba dacă e vreun loc propice aterizării la Roşiori – dacă da, ar putea veni, împreună cu prieteni ai lui, piloţi ulemişti, pentru o întâlnire aviatică. Al treilea element care a fost şi cel hotărâtor a fost o excursie pe calea aerului a lui Laszlo Kiss, singurul pilot şi deţinător de gyrocopter din România. După ce a folosit (cu peripeţii) terenul de la Roşiori, Laci a decretat: “O facem!”.
Şi am făcut-o. Din păcate, fără Dragoş Stoicescu, care nu se afla în ţară la data respectivă, dar cu participarea altor numeroşi “oameni minunaţi şi a maşinilor lor zburătoare”.
Pentru ca terenul vechiului aerodrom militar şi civil al oraşului să redevină pistă de decolare/aterizare a fost nevoiie de multă muncă. După aprobarea plină de entuziasm a autorităţilor locale, s-au înhămat la aceasta nişte oameni care nu aveau, până atunci, nici o legătură cu aviaţia: cei de la Casa Municipală de Cultură din Roşiori, care deţin monopolul organizării Zilelor Municipiului – directoarea Aura Bărbuţ, Elvira Stanga, Liviu Comşia, Gigi Bucur, Silviu Arsu, doamna Marga – au purces la identificarea şi marcarea terenului şi realizarea minimei dotări. Am fost ajutaţi de Aeroclubul României, prin pilotul Ionuţ Andrei.
Apoi a urmat munca de asigurare a terenului. Am participat la o şedinţă operativă, condusă de viceprimarul Iulian Voicu, în care am stabilit cu precizie sarcinile pentru toate structurile – poliţie naţională, poliţie locală, jandarmi, ambulanţă, ISU.
Toate erau stabilite. Majoritatea piloţilor îşi confirmaseră participarea – şi aici trebuie să subliniez cu multe linii groase că toţi au acceptat condiţiile de criză pe care le aveau organizatorii, mă refer la imposibilitatea asigurării carburantului – dar, surpriză, cu 24 de ore înainte de ora oficială şi nerespectată de începere a activităţii, cerul s-a acoperit 10/10 şi a venit ploaia. Un telefon la Dylan nu a făcut decât să adâncească panica: urma un interval de 24 de ore cu ploi şi, în unele regiuni ale ţării de unde urmau să sosească zburătorii, cu furtuni. Vedeam cum speranţele noastre se dizolvă transformându-se în apă de ploaie. Dar ... Dumnezeu are planurile Lui. Ploaia a durat u jumătate de oră şi, odată cu disiparea plafonului, cine trece pe deasupra noastră? Cum cine, îndrăgostitul de Teleorman Laci Kiss şi, aşa cum au numit-o roşiorenii, “bâzdâgania” lui.
Totul a decurs, apoi, perfect. Vizitarea oraşului, a bâlciului, excursia cu “maşinuţele tamponabile”, noaptea la hotel. Apoi a venit ora de zbor. Un scurt briefing, pentru stabilirea ordinii misiunilor şi marcarea lor pe agenda prezentatorului, apoi Ionut Andrei a încălecat pe şaua minunatului său pegas Ikarus C42 Breezer şi a tăiat panglica inaugurală a noului aerodrom Roşiori.
Imediat a profitat Dragoş Gheorghe “Bunicu”, în echipaj cu Adi Buzan
Ionuţ, rămas în aer, a executat un program solo de acrobaţie, obţinând maximul posibil de la avionul ultrauşor.
Publicul roşiorean, pentru prima dată martor la un astfel de evniment, priveşte cu mult interes şi îşi exclamă entuziasmul. În lipsa unei staţii de amplificare, comentatorul mitingului foloseşte megafonul de pe maşina Poliţiei Locale. Cred că au fost două premiere: al doilea este debutul meu ca şi crainic.
Mami, deocamdata tot privitor la evoluţia lui Ionuţ.
Ionuţ execută o trecere joasă, cu derapaje. Comentatorul îşi arată erudiţia anunţând un “dans al beţivului”. Până la urmă n-a fost râu, denumirea asta a prins foarte bine la public, chiar dacă anul ăsta viile din zona noastră nu au dat rod.
Nu ştiu care din ei e mai puternic
După ce a urcat cu Bunicu la 1200 m, Adi Buzan s-a speriat de turbulenţe şi a sărit din motodelta. Succesul la public a fost extraordinar.
Următorul punct de atracţie din programul nostrum a fost zborul motodeltei pilotate de Albert Malaxa. Două menţiuni în legătură cu Albert: el este originar din zona noastră, deci a venit “acasă”, dar ca să ajungă la Roşiori a străbătut sute de kilometri în zbor prin ploi şi furtună. Îi mulţumim!
O formaţie inedită: cap, gyro pilotat de Laci Kiss; aripa stânga, Apollo Fox, cu Andrei Holca; aripă dreaptă Rebell, cu Mami la manşă. Sper că privitorii au înţeles bine ce legendă a aviaţiei sportive româneşti este Nicolae Mihăiţă “Mami”.
Sper că privitorii au înţeles bine ce legendă a aviaţiei sportive româneşti este Nicolae Mihăiţă “Mami”.
Ruperea formaţiei
Se face şi se desface o nouă formaţie, Mami şi Andrei
O surpriză pentru mine, dar extrem de plăcută: prezenţa (pe care o s-o numesc benefică) pe cerul Roşiorilor de Vede a lui Gheorghe Uţă, la bordul avionului Festival, aici în formaţie cu Bunicu.
Formaţia de avioane Ikarus C42 Breezer de la Aeroclubul României, alcătuită din Daniel Dobre, cap, şi Ionuţ Andrei, coechipier (nu îndrănesc să spun aripă, fiindcă au zburat şi în formaţie eşalonată). Pentru că le cunoşteam, cât de cât, programul, cred că aici am descris mai bine, pentru public, evoluţia aeronavelor. În tot cazul, exclamaţiile şi aplauzele, ca şi la ceilalţi zburători, au fost un semn că lumea ştie să aprecieze profesionalismul piloţilor.
Ce bine e să găseşti, la nevoie, o aripă de avion!
RoSpotterul pe care îl vedem în poza de mai sus, dar şi în altele, e viceprimarul de Roşiori, Iulian Voicu
După încheierea programului demonstrativ, unii dintre cei prezenţi au putut gusta din placerea zborului. Mai întâi, Laci a zburat cu stewardesa la bord.
La şcoală nu l-ar fi interesat să facă o poză cu mine, dar lângă motodelta Tanarg a lui Bunicu e cu totul şi cu totul
Fiica-mea cap de formaţie, aripă drepta Aura Bărbuţ, directoarea Casei de Cultură.
Prima lecţie de pilotaj pentru motodelta. Deja am învăţat cum să mă aşez pe locul pilotului.
Din cauza condiţiilor atmosferice grele din Ardeal şi de peste munţi, Calin Manea şi Amigo au venit un pic mai târziu. Călin, cu rădăcini înfipte în istoria teleomăneană, a venit acasă şi a fost pe loc monopolizat de Robert Săvulescu. Aşa am apucat şi eu să fac nişte poze, că altfel ...
Timpul a trecut, din păcate, ca în poveşti, pe nesimţite. Pelicanii pleacă, pe rând, unul la Clinceni, al doilea la Braşov. Dispare la orizont şi nea Uţă, sincer, nici n-am observat când a plecat, ocupat să mă desfăşor din cablul microfonului poliţiei.
A venit ora mesei, iar masa era pregătită, de către primitorii domni primar şi viceprimar, pe malul Urluiului, lacul nostru plin cu peşte. Personal, nu mănânc peşte, mi-e lene să aleg oasele, dar aici a fost altceva. Nu am decat o singură poză, în care vad pe Laci cum a băgat-o pe mânecă. Pe frumoasa roşcată venită cu cei de la PilotShop.
Of! Deja începem să ne despăţim. Pleacă piloţii deltaplanişti.
Dar ce se întâmplă cu Andrei ăsta? N-a aflat că s-a terminat mitingul?
Hei! Avionule! Aia-i racheta mea!
Misterul se dezleagă, după ce Fox aterizează cu motorul tăiat: la bord e Aurel, supranumit, in cazul ăsta, “Rezistă la orice”. Pai priviti-i zâmbetul.
Încă un musafir binevenit: Dănuţ Tatomir, venit tocmai de la Galaţi.
Cum? Am terminat şi pozele şi povestirea?
Evenimentul numarul unu al oraşului din ultimii ani a luat sfârşit. Îmi par rău că s-o gatat, aş fi vrut să ţin timpul în loc ca Joshua, la Jerico, dar ... Ecourile, în zilele următoare, au fost extraordinare. Am aflat de la unii că au fost avioane la dat cu prafuri, de la alţii că ar fi venit special ca să completeze programul bâlciului … Dovadă că, deşi a fost promovat prin toate mijloacele, teleormănenii nu au ştiut despre miting, altfel câmpul de la « aviaţie » ar foi fost, probabil, neîncăpător. Culmea, pe stâlpul din faţa porţii mele a fost lipit un afiş, dar nimeni nu l-a citit decat sâmbătă seara, când vecinii m-au întrebat ce … a fost cu avioanele alea de au dat ocol toata ziua pe-aici şi le-am arătat foaia tipărită. Dar acum au văzut că nu e un bluff, că Roşiori chiar a avut o zi de zbor.
Din partea conducerii oraşului am aflat că discuţiile cu dl Uţă au fost profitabile. Locul amenajat pe islaz pentru zbor va fi un aerodrom, la marginea islazului. Mâneca de vânt e la mine, mai trebuie parul pe care se montează. Altceva ce mai trebuie? Încă 400 de metri? Se face! Zburători! Hai la Roşiori! (mai ales că rimează).
Nu pot încheia înainte de a mulţumi eu, în nume propriu, dar şi pentru cei care mi-au cerut s-o fac, celor care şi-au dedicat o zi sau două din viaţă pentru a zbura la noi, făcând astfel propagandă aripilor româneşti, zborului, curajului. Au fost la Roşiori, în ordinea sosirii: Laci Kiss, Adi Buzan, Andrei Holca, Sebastian Radu, Dragoş Gheorghe “Bunicu”, Albert Malaxa, Nicolae Mihăiţă “Mami”, Ionuţ Andrei, Daniel Dobre, Gheorghe Uţă, Călin Manea, Dan Tatomir, toţi veniţi, în zbor, de la sute de kilometri. A lipsit, deşi avionul lui era la doar câteva sute de metri de noul aerodrom, singurul roşiorean care deţine două avioane ultrauşoare. A fost opţiunea lui, nu sunt indrepţăţit să judec. Au venit toţi pe cheltuiala lor pentru a le arăta roşiorenilor ce înseamnă zborul, în expresia lui pură, cu aeronave ultrauşoare. Au fost primiţi cu drag şi sunt aşteptaţi să revină, dacă s-au simţit bine la noi. Sperăm că da. Şi sperăm că noul vechi aerodrom, deşi aşezat la o oarecare distanţă de oraş, pe un drum prăfuit, va deveni un reper pe harta ulemiştilor şi nu numai (la 800 m putem spera şi la avioane mai mari).
Acasa 
!?
