Cu o intarziere de care numai eu si faimoasa mea camera foto suntem vinovati, vin in fata dumneavoastra cu o relatare succinta a evenimentului organizat vineri, 13 decembrie 2013, de Casa Municipala de Cultura din Rosiorii de Vede sub genericul “Centenarul Aviatiei Militare Romane”.
Succinta, succinta, dar ...
Este vorba de o activitate care a acoperit mai multe aniversari : una universala, aceea de 110 ani de la primul zbor al Fratilor Wright ; doua nationale : 100 de ani de la legea pentru infiintarea aeronauticii militare in Romania si 90 de ani de la fondarea Aeroclubului Regal Roman. In sfarsit, aniversarea noastra locala, 10 ani de la primul simpozion pe teme de aviatie desfasurat la Rosiorii de Vede.
Pentru ca celelalte jubilee sunt cunoscute de toata lumea, imi permit sa insist mai mult pe sarbatoarea noastra.
La 6 noiembrie 2003, sub pretextul centenarului Fratilor Wright (era la moda atunci si am profitat si eu), am sugerat directoarei de atunci a Directiei pentru Cultura, regretata doamna Constanta Ciubuc, sa facem si noi o actiune menita sa le spuna rosiorenilor cine sunt ei pe harta istorica si geografica a aviatiei mondiale. Poate cu nitica ezitare, doamna Ciubuc a acceptat si nu i-a parut rau ; au venit la noi atunci sase membri ai Asociatiei Aviatorilor Brasoveni : presedintele de atunci, dl cdr. (r.)(v.r.) Sixtus Maxim, impreuna cu taticul meu, mr. (r.)(v.r.) Atanasie Petrescu, pilotul planorist Iulian Minea (Dumnezeu sa-i ierte pe toti trei !), cpt. (r.) Constantin Nanu, col. (r.) Nicolae Darabant si ing. Constantin Pomparau. Au mai venit la noi cdr. George Paul Sandachi, directorul de atunci al Muzeului Aviatiei si cdr. (ulterior general) (r.) (v.r.) Dan Stoian. Simpozionul a durat nepermis de mult (daca luam in calcul regulamentele militare, care impun limita de 20-30 minute), dar s-a bucurat de mare success.
In anii urmatori au venit la Rosiori pentru alte activitati cu caracter istoric nume grele ale istoriografiei aviatice romane: in afara de cei mentionati deja si care au repetat vizita la noi, ii mentionez pe prof. dr. Valeriu Avram, Dan Antoniu, gen. ing. dr. cosmonaut Dumitru Prunariu, ing. dr. Sorin Dinea, ing. Fernando Petre, Sorin Turturica, Marius Morcov, prof. Vasile Tudor, dna Eleonora Arbanas, presedintele Fundatiei « Erou Capitan (av.) Alexandru Serbanescu, cdr. (r.) Marius Popescu Calarasi. De la noi au intervenit in numeroasele activitati, pe langa Sorin Turturica, pe vremea cand era inca rosiorean, prof. Argentin Porumbeanu si, fara falsa modestie, prof. Mihai-Atanasie Petrescu.
In afara de aceste simpozioane, la organizarea carora a contribuit de fiecare data si Liceul Economic-Administrativ (actualul Liceul Tehnologic Virgil Madgearu), la Rosiori am avut cateva expozitii de fotografie tematica : PHOTOAVIA, realizata de comunitatea Romanian Spotters si gazduita de Casa de Cultura, si cele trei expozitii ale Asociatiei « Aripi Romanesti », dedicate lui Dan Vizanty, aniversarilor Aviatiei reactive militare si Elicopterelor Armatei romane, care au fost vernisate in Muzeul Municipal de Istorie "Petre Voivozeanu", cu sprijinul doamnelor directoare Angela Sandulescu si apoi Veronica Cojocaru.
Cu sprijinul autoritatilor locale, acum doi ani am inaugurat la Rosiori primul monument din tara dedicat unui grup de aviatie, format dintr-un avion IAR-93 si o placa de marmura, edificat in memoria si cinstea Grupului 1 Vanatoare care, in 1944, a luptat de pe Aerodromul Rosiorii de Vede. Chiar daca acum este in alt loc, monumentul exista si azi.
Poate (ba sigur !) cel mai spectaculos si mai vizibil eveniment a fost mitingul aviatic « Temerarii inaltimilor albastre », din 2011, la care au participat avioane ultrausoare, motodeltaplane, un gyrocopter si un paramotor), pilotate de Adrian Buzan, Dragos Gheorghe, Albert Malaxa, Daniel Dobre, Ionut Andrei, Gheorghe Uta, Nicolae Mihaita (Mami), Laci Kiss, Andrei Holca. Era aici si prietenul nostru Valer Novac, venit, insa, cu masina. Sper sa putem repeta si cu alta ocazie o astfel de demonstratie aeriana.
De aceasta data, numerosii curiosi veniti la Casa de Cultura au urmarit o dezbatere condusa de doamna directoare Aura Barbut, in cadrul careia au luat cuvantul Sorin Turturica, cu o prezentare a inceputurilor aviatiei miliatare romane, cu Bibescu, Cerchez, Vlaicu, Caranda si Negrescu. Eu am incercat o evocare a ispravii lui Orville si Wilbur Wright, in care am recunoscut meritele lor, dar nu l-am uitat pe Traian Vuia, care si-a construit si zburat avionul cam in aceeasi perioada (si care, daca ar fi avut bani, cine stie ….).
A vorbit in incheiere, asa cum se cuvine celui mai important invitat, noul nostrum prieten, pilotul instructor Stefan Panait, de la Aeroclubul Romaniei. El a prezentat asa de frumos institutia la care lucreaza, incat elevii mei, care formau o buna parte din asistenta, au fost vrajiti, iar azi am fost bucuros sa dau telefoane pentru a afla exact din ce este format un dosar de candidatura la scolile de zbor ale A.R. !
Chiar daca forumul nostru este dedicat fotografiei de aviatie, sper sa-mi fie iertata lunga prezentare in proza, si nu in poze. Camera mea, care se crede lider de sindicat, intra in greva cand vrea ea, astfel incat nu am fotografii proprii. Cele care apar aici sunt facute de poeta Florina Isache si de elevul meu Robert Tuinea. Sper ca, in curand, sa apara pe youtube reportajul filmat acolo de televiziunea Mediasud, ca sa compensam lipsa de imagini.
Chiar daca e un sfarsit de deceniu, cred si sper ca Rosiori va ramane si in deceniile urmatoare un centru aeronautic. Bunavointa exista, atat din partea directiei abilitate din Primarie cat si din partea mea. Iar aniversari ... vor fi mereu. Deci, va astept la Rosiori !