Alitalia renunţă zilnic la o sută de curse
Sursa: EVZ
Autor: Dan Arsenie
Data:: 18 11 2008
Compania aeriană Alitalia va renunţa în fiecare zi la o sută de curse, din cauza protestelor neanunţate ale piloţilor şi asistenţilor de zbor, anunţă AP. Acestă reducere a numărului de curse va afecta călătorii până la sfârşitul lunii noiembrie.
Unii dintre angajaţii Alitalia au organizat, în ultima săptămână, mişcări de protest împotriva planului de a vinde compania unui grup de investitori italieni.
Conducerea companiei a anunţat că numeroşi angajaţi au cerut concedii medicale sau zile libere în ultima perioadă, forţând sute de anulări pe diverse trasee.
Administratorul delegat de Guvern al companiei a declarat în presa italiană că aceste proteste provoacă pierderi zilnice de milioane de euro.
În mod normal, Alitalia efectuează 600 de curse în fiecare zi.