Recenzie carte: Avioane construite în România: IAR-POTEZ 25
Autor: Dragos DOBRE
Sursa: Asociatia "Aripi Romanesti" (c)2009
În ultimul trimestru al anului 2009, editura Host Models a lansat pe piaţă lucrarea IAR-POTEZ 25, o ediţie bilingvă română-engleză, ca supliment al revistei MODELIST.
Lucrarea, în acelaşi timp primul volum al colecţiei "Avioane Construite în România", prezintă istoria fabricării la IAR Braşov a licenţei avionului IAR-POTEZ 25.
Obiectivele declarate ale seriei sunt ambiţioase: de a oferi în timp o sursă de documentare pentru cei interesaţi de realizările Industriei Aeronautice Române.
- Citat :
Cuvânt înainte:
Pentru a veni în ajutorul modelişilor, dar şi a celor interesaţi de realizările Industriei Aeronautice Române, ne propunem să realizăm o colecţie numită AVIOANE CONSTRUITE ÎN ROMÂNIA, în care să prezentăm detaliat istoria realizării acestor produse, informaţii tehnice, desene, profile color. Debutăm cu IAR-Potez 25, materialul finalizat urma să fie cuprins într-o lucrare ce-şi propusese să trateze subiectul - Potez 25 fabricat în alte ţări decât Franţa.
Proiectul nu a fost finalizat din motive ce ţin de finanţare. Sperăm ca acest prim volum ca prezenta interes şi se va vinde, astfel încât să putem continua cu alte tipuri de avioane. Vom încerca, pentru avioanele la care există kituri, să le prezentăm, eventual cu ajutorul cititorilor să fie comentate. În cazul în care esistă machete construite îngrijit, nu vom ezita sa le prezentăm odată cu kitul.
Recent am citit şi noi cartea mentionată - IAR-POTEZ 25 - conţinând informaţii şi poze interesante ale avionului IAR-POTEZ 25 precum şi diverse înmatriculări ale aparatelor produse.
Lucrarea este împărţită în două secţiuni, prima conţinând prezentarea avionului IAR-POTEZ 25 construit sub licenţă la IAR Braşov. Ca o anexă a primei părţi, volumul conţine lista cu datele punerii în serviciu pentru fiecare aparat din cele 216 bucăţi fabricate.
A doua secţiune a lucrării prezintă evenimentul aeronautic "Raidul Micii Antante şi Poloniei din 1928", primul concurs militar în cadrul căruia tările implicate şi-au verificat tehnica aeronautică din dotare. În acest raid a fost prezent cu succes şi avionul IAR-Potez 25.
Fără exagerări, lucrarea este curată, bună şi necesară şi, cum spunea un prieten, pentru o primă apariţie dintr-o serie ambiţioasă nu vedem ce se poate reproşa. Fotografiile sunt într-adevăr frumoase si instructive, pozele fiind de o bună claritate iar textul însoţitor este de mare interes.
Deşi o lucrare cu puţine pagini, datorită informaţiilor istorice şi tehnice, desenelor şi profilelor color conţinute, lucrarea să satisface chiar şi exigenţele celui mai strict public: modelişti şi pasionaţi de aviaţie.
Sperăm ca pe viitor următoarele lucrări să beneficieze de desene ceva mai complete, eventual ceva mai mari, iar fotografiile de detaliu sau cele provenite din manuale să fie mai bine evidenţiate.
Adresăm în acest articol felicitările noastre autorilor, redactorilor şi editorilor şi le dorim spor la lucru în continuare, deoarece noi vom cumpăra şi promova cu siguranţă apariţiile viitoare!
Lucrarea prezentată este disponibilă în limita stocului în magazinul online al Asociaţiei "Aripi Româneşti" la categoria Literatură de aviaţie (Română).
Titlu: IAR-POTEZ 25
Colecţia: Avioane Construite în România / supliment al revistei ModelIST
Autori: Dan Antoniu, George Cicoş
ISBN: ISBN978-973-0-07124-5
Editura: Host Models, Braşov
Anul apariţiei: 2009
Hârtie: Condiţii grafice deosebite, hârtie lucioasă
Pagini: 64
Limba: bilingvă, română-engleză
Ilustraţii: 62 imagini alb/negru, 11 fotografii din cartea de întreţinere a aparatului şi 10 profile color, o vedere de deasupra şi una de dedesubt, realizate de Teodor Liviu Moroşanu
Despre autori:Dan ANTONIU (n. 1945 Bucuresti) este un cunoscut cercetator istoric în domeniul aeronautic. Autor de carte pe teme aviatice, domnul Antoniu a adus de-a lungul timpului o importantă contribuţie la promovarea şi popularizarea aeronauticii române. Este membru în Divizia de Istorie a Ştiinţei şi Tehnicii - Secţia Istoria Aeronauticii a Academiei Romane.
Deţinând o importantă arhivă fotografică aeronautică personală ce cuprinde un volum impresionant de imagini de la începuturile aeronauticii române şi până în prezent, domnul Antoniu are probabil cea mai mare colectie privată din ţară cu imagini legate de aviaţia romană.
George CICOŞ (n. 1952) este deasemeni cercetator istoric în domeniul aeronautic, fiind şi fost pilot de linie (Boeing 737).Este membru în Divizia de Istorie a Ştiinţei şi Tehnicii - Secţia Istoria Aeronauticii a Academiei Romane.
În urma cercetarilor efectuate în arhivele militare, arhivele nationale, arhivele mai multor muzee, arhivele OSIM, arhive personale şi ca urmare a interviurilor cu personalul aeronautic, autorii sunt în posesia unei impresionante baze de date privind istoria aeronauticii militare şi civile a României.