electric Membru activ
Numarul mesajelor : 1166 Varsta : 50 Localizare : Bucuresti Data de inscriere : 10/03/2008
| Subiect: Concurs de soluţii, Memorialu Aeronauticii, Bucureşti Mar 03 Mar 2009, 13:01 | |
| Concursul de soluţii pentru realizarea Memorialului Aeronauticii Bucureşti, bulevardul Aviatorilor Sursa: Ordinul Arhitecţilor din România Data: ***.02.2009 Autor: *** - Citat :
Fundaţia Culturală “Bartoc” lansează în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România un concurs public pentru realizarea, în 2010, a Memorialului Aeronauticii, propus a fi amplasat pe Bulevardului Aviatorilor, între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle. Se doreşte instalarea unor piese de artă monumentală, pe care să fie înscrise numele eroilor şi personalităţilor comemorate, de-a lungul prospectului, de-o parte şi de alta a lui, corelate cu ambientul construit şi spaţiul verde existent. Această iniţiativă se înscrie într-un amplu proiect de comemorare a 75 ani de la inaugurarea – pe data de 20 iulie 1935 – a Monumentului Eroilor Aerului, amplasat în actuala Piaţă a Aviatorilor, ca o expresie a recunoştinţei faţă de cei care au făcut ca zborul să devină posibil oamenilor, o adevărată şcoală a curajului, inventivităţii şi progresului. Promotorul concursului beneficiază de sprijinul autorităţilor publice locale – Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti.
Scopul concursului îl constituie selectarea, cu stabilirea unei ierarhii, a celor mai bune soluţii de realizare a unui Memorial al Aeronauticii pe Bulevardul Aviatorilor, tronsonul cuprins între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle. Concomitent, proiectele vor propune o amenajare urbanistică generală a amplasamentului care să ridice statutul zonei, de care autoritatea locală competentă va ţine cont în condiţiile însuşirii iniţiativei. Amplasamentul propus pentru proiect este tronsonul aparţinând Bulevardului Aviatorilor între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle, excluzând pieţele.
Concursul de soluţii are următoarelor obiective: - realizarea şi amplasarea unui ansamblu de piese de artă monumentală, pe care să fie înscrise numele personalităţilor comemorate; - amenajarea spaţiului public destinat promenadei (alei, spaţii plantate, mobilier urban, iluminat) pe tronsonul de bulevard cuprins între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle astfel încât să corespundă exigenţelor contemporane şi valorii culturale a locului; - reconfigurarea mobilierului urban pe traseul de promenadă al bulevardului, adaptat atât standardului ridicat al bulevardului cât şi ansamblului comemorativ propus; - ridicarea statutului urbanistic al bulevardului Aviatorilor, refacerea prestanţei acestuia în ansamblul oraşului, amplificarea caracterului cultural şi memorial şi creşterea atractivităţii zonei de promenadă a bulevardului.
Criteriile generale de apreciere sunt: - armonizarea ansamblului comemorativ cu vocaţia culturală şi funcţională a zonei - expresivitatea plastică a elementelor şi ansamblului comemorativ - respectarea vocaţiei funcţionale a zonei, respectiv integrarea funcţiunii de reprezentare cu cea de loisir - coerenţa urbanistică a zonei - raţionalitatea şi adecvarea demersului la iniţiativa promotorului - posibilitatea etapizării lucrărilor.
Concursul este public într-o singură fază. Ulterior jurizării, promotorul va încheia cu câştigătorul competiţiei contractul de proiectare pentru realizarea documentaţiei tehnice a Memorialului Aeronauticii.
Premiile concursului sunt următoarele: Premiul I – 18000 lei Premiul II – 11000 lei Premiul III – 7500 lei
Juriul este format din 5 membri titulari şi 2 membri supleanţi:
Membri titulari: 1. Dan Hadârcă, reprezentant al Autorităţii Aeronautice Civile Române 2. Mihai Oroveanu, membru al Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public 3. Alexandru Bartoc, preşedintele Fundaţiei „Bartoc” 4. Arh. Vasile Mitrea, reprezentant desemnat de Ordinul Arhitecţilor din România 5. Arh. Romeo Simiraş, reprezentant desemnat de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti 6. Arh. Liviu Dobre, arhitect-şef adjunct, reprezentant al Primăriei Municipiului Bucureşti 7. Arh. Hanna Derer
Membri supleanţi: 1. Florin Necula, Director al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic al Municipiului Bucureşti 2. Arh. Ştefan Bâlici 3. Arh. Diana Olteanu, reprezentant al Primăriei Municipiului Bucureşti
Calendarul concursului prevede următoarele etape şi date principale: - înscrierea la concurs şi ridicarea documentaţiei, începând cu data de 16 februarie 2009 - data limită a primirii întrebărilor concurenţilor 10 martie 2009 - data limită de difuzare a răspunsurilor la întrebari 20 martie 2009 - data si ora limita pentru primire a proiectelor direct la secretariatul juriului sau data poştei 7 mai 2009, ora 16.00 - jurizarea proiectelor 15-16 mai 2009 - anunţarea rezultatelor finale şi vernisajul expoziţiei 20 mai 2009
Participanţii individuali sau, în cazul echipelor, cel puţin unul dintre membrii echipei, trebuie să fie arhitecţi cu drept de semnătură, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România sau ai unei organizaţii profesionale similare din ţările Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European.
Documentaţia pentru participarea la concurs, prezentată sub forma unui DVD, se poate ridica începând cu data de 16.02.2 009 de la Secretariatul concursului, care funcţionează în sediul Ordinului Arhitecţilor din România. Documentaţia se poate trimite prin poştă de către Secretariatul concursului, la solicitare şi cu plata la destinaţie.
Coordonatele Secretariatului: Bucureşti, str. Pictor Arthur Verona nr. 19, sector 1, tel./fax: 021-3172634, 021-3172635; e-mail: office.oar@rdslink.ro sau concursuri@oar.bicau.ro. Persoană de contact: dl. Dumitru Ţepure.
Tema concursului http://www.oar.org.ro/download_file.php?path=upload/concursuri/tematica/tematica_10.pdf&id=10&file=t
Regulamentul concursului http://www.oar.org.ro/download_file.php?path=upload/concursuri/regulament/regulament_10.pdf&id=10&file=r Pentru mai multe stiri din aviatie, va invitam sa vizitati sectiunea corespunzatoare din site-ul Asociaţiei "Aripi Româneşti": http://www.aripiromanesti.ro | |
|