EasyJet la Bucureşti… ce vis fierbinte! De prin 2004 de cînd m-am tot deplasat de cîteva ori pe an la Budapesta ca să zbor ieftin de acolo am tot sperat la acorduri cer deschis şi la EZY la Bucureşti. Ei bine, patru ani mai tîrziu, am pus în fine piciorul într-o aeronava Easy cu plecare de la Otopeni. Adio nopţi nedormite pe tren pînă la Cluj sau Timişoara, adio înghesuială de pe microbuzele înspre aeroportul Ferihegy.
Îmbătat cu astfel de perspective minunate, mi-am cumpărat pe 3 noiembrie 2007 un zbor dus-întors către Madrid pentru un week-end prelungit din februarie 2008. Toată distracţia m-a costat 53 de euro cu totul, inclusiv taxa de bagaj. Deh, ofertele speciale pentru colecţia de zboruri de iarnă. Nu puteam să rezist…
Regret ca nu am făcut poze la zborul către Madrid, n-am avut aparat la mine la dus. Dar m-am revanşat la venirea înapoi în patrie…
Vineri, 8 februarie 2008
Zbor 7834, Bucureşti Otopeni – Madrid Barajas
Orar: 22.15 – 01.15
Real: 23.15 – 01.30
Durata zborului: 3h15min
Număr de pasageri: cu vîrf şi îndesat, plin ochi
Loc: puţin în spatele aripii dreapta, mai întîi la geam, apoi m-am mutat pe culoarAm sărit în autobuzul 783 în Piaţa Scînteii pe la ora 18.30 cu gîndul că o să stau blocat în trafic două ore pînă la Băneasa şi încă vreo două de la Băneasa pînă-n Otopeni că doar era vineri seara. Aş trafic, nu era nici cucu pe şosea, nu pot să înţeleg de ce, în mod normal ar fi fost un moment de mare concentrare rutieră prin Bucureşti. 783 a mers cu 80 la oră, pe când treceam pe lîngă aeroportul Băneasa am vazut un MyAir aterizînd în mare grabă. Mi-a plăcut cum s-a văzut de pe şosea pista cu beculeţele aprinse ca pomul de Craciun. Dacă pînă la urmă merge şi ILS-ul, să tot zbori de pe Băneasa…
Am ajuns în aeroport pe la 19.15. Cam pustiu, m-am învîrtit de colo-colo, am remarcat că, în fine, au pus boii înaintea carului cum e normal şi în zona de check-in poate intra oricine pentru că au mutat controlul de securitate cu cinşpe metri mai încolo. Cînd renunţă şi la fotografiatul interzis şi mai deschid si o platformă pentru făcut poze la avioane cred că vom putea zice că nu le mai curge sînge de culoare roşu aprins prin vene. :axe:
Am mai dat apoi o raită prin terminalul de sosiri ca să văd ce mişcă şi pe acolo, mi-am cumpărat o apă chioară de la Billa şi, cînd m-am întors inapoi, să am un şoc, nu alta… la biroul Menzies se adunaseră mase largi populare cu confirmări EasyJet în mînă iar eu nu pricepeam de ce aşteptau acolo că doar nu acolo era check-in-ul. Apoi m-am lămurit că aşteptau să le dea cineva bilete de hîrtie, numai că nu le-a dat nimeni nimic. :finga: Mai erau unii care vroiau să-şi cumpere biletele pe loc şi să plărească cu banii jos numai că nu mai era nici un locşor liber în avion.
Menzies a deschis patru ghişee de check-in, totul a mers destul de repejor. Am primit numărul 13 şi deci grupa A la îmbarcare. Mulţi aveau peste 20 de kile de bagaje şi au plătit din greu, 9 euro pe kil.
După security şi control la potrivirea pozei din buletin cu figura subsemnatului am ajuns dincolo, la poarta 9, dacă-mi aduc bine aminte. Linişte şi pace în Otopeni la ora aia, să tot aştepţi să vină EasyJet-ul de la Madrid, care a avut vreo 40 de minute de întîrziere. După buluceala de rigoare de la boarding am fost duşi cu autocarele la avion, o frumuseţe de Airbus A319 portocaliu, gata congelat. După ce ne-am suit l-au stropit cu maglavais pentru degivrare şi asta ne-a mai întîrziat cu încă vreo 15 minute.
Personalul de bord mi s-a părut foarte scrupulos la misie, am văzut un domn pe care nu-l încăpea centura, aşa că a primit un prelungitor portocaliu marca “please do not remove from aircraft” cu care s-a îmbrăcinat ca să fie ţintuit în scaun în caz de ceva, Doamne fereşte.
Ne-am plimbat puţin prin aeroport către pistă şi, la 23.15 motoarele au fost puse la treaba, cherosenul a invadat conductele de alimentare iar pasagerii au fost afundaţi în spătarele scaunelor. Ne-am ridicat în noapte destul de uşor şi lent, ca un bărzăune mare şi gras. Am intrat într-un nor, ne-am scuturat puţin, apoi am luat o curbă largă largă către stînga după care cred că eram deja chitiţi spre Madrid pentru că tot drumul nu am mai făcut nici dreapta, nici stînga.
Zborul a fost foarte plăcut, lin, s-au vazut ceva lumini din Croaţia şi Italia (presupunerile mele, căci piloţii au tăcut mîlc tot zborul). Lumea s-a pus pe înfulecat din greu la bord, şi nu din traistă, ci din meniu. Mi s-a părut că au făcut vînzare bună la haleală. :drinkers:
Am fost purtaţi de un vînt bun din coadă şi aşa am recuperat din întîrziere cam 45 de minute, ceea ce este totuşi semnificativ. Cu ocazia unui drum pînă la toaletă am aflat de la un însoţitor de zbor că mereu este plină cursa asta şi că din toamnă vor mări frecvenţa către Bucureşti şi vor deschide şi o rută către Budapesta de la Madrid. Am întins şi eu niţel coarda atunci şi am întrebat dacă e şansă de vreo bază EasyJet în Romînia. Nu e…
La vreo zece minute după ce am văzut Barcelona de sus am început să coborîm şi am tot coborît pînă cînd a trebuit să ne punem centurile şi să pliem măsuţele. Am atins pamîntul Spaniei de parcă am fi fost uşori ca un fulg, de frînat a frînat foarte uşor, de parcă pista ar fi fost nesfîrşită. Pînă am ajuns la Terminalul 1 ne-am mai plimbat vreo zece minute prin aeroport, apoi debarcarea. Aerul cald al Spanie nu era prezent în acea seară, era frig şi nu mirosea mediteranean. Aşa că am mers să-mi recuperez rucsacul de pe bandă şi să-mi încep scurta mea vacanţă.
Luni, 11 februarie 2008
Zbor 7833, Madrid Barajas - Bucureşti Otopeni
Orar: 16.50 – 21.45
Real: 17.11 – 21.25
Durata zborului: 3h14min
Număr de pasageri: un loc, două, hai maxim trei libere
Loc: puţin în spatele aripii stînga, mai întîi la geam, apoi m-am mutat pe culoarBuun, pentru că acum am ceva poze o să scriu eu mai puţin şi o să vă las pe voi să vă uitaţi la fotografii...
Am ajuns la aeroport cu metroul numărul 8 şi, după lungi plimbări prin terminalul 2 am dat de birourile de check-in ale EasyJet. Cum nu era nimeni prin zonă şi cum mai erau treizeci de minute pînă la deschiderea oficială a check-in-ului am mers să fac ceva poze la avioane că, de, ce să-i faci, în Spania e voie. Numai bine că am făcut cam multe poze că pînă m-am întors la check-in deja se făcuse oarece coadă. Am fost al 34-lea anunţat pentru zbor, deci grupa B la îmbarcare.
Control rapid la bolentin pentru acces în zona non-Schengen a Terminalului 1, apoi o plimbărică prin magazine şi încă vreo cîteva fotografii. Apoi aşteptarea zborului:
Pe la ora 16.00 a fost trasă la poartă aeronava noastră:
Bulucul de rigoare la îmbarcare, apoi cabina a fost pregătită pentru decolare:
Acordeonul ca bagaj de mînă este dovada supremă că între Romînia şi Spania nu mai e migraţie, ci e circulaţie… În fond, omul cu acordeonul nu are nevoie de permis de muncă pentru că e self-employed, aşa că se poate plimba nestingherit de oricîte ori vrea el de colo-colo cu avionul:
Ceva butoane din tavanul piloţilor (unul era mai bătrân şi ras în cap, celalalt era tinerel şi cu freză):
După ce toată lumea s-a liniştit, am fost împinşi înapoi şi am început lunga plimbare către pistă:
Al 100-lea Airbus cumparat de EasyJet?
Am ajuns lîngă pistă şi am aşteptat vreo două avioane să plece înainte noastră, apoi zgomot mare la motoare şi o decolare mult mai puternică şi mai scurtă decît la venire. După vreo treizeci de minute de zbor, ceva nori:
După cîteva zguduieli minore pe deasupra Mediteranei s-a putut vedea apusul, că doar ne îndreptam către est:
După ce s-a făcut întuneric l-am văzut pe pilot (sau copilot?) care a ieşit de la cutie şi a mers pînă la Washington Club cîteva minute, că doar şi el e tot om, nu-i aşa? Apoi a stat la o scurtă şuetă cu o stewardesa, după care s-a întors la jucăriile lui din cockpit:
Un pui de somn la 10 000 de metri pentru cei mai tineri pasageri:
Aterizarea la Otopeni a fost excelentă, vremea era bună, nu cred ca era cazul de ILS, nu erau nori, parca a bătut puţin vîntul la un moment dat pentru că ne-am hîţînat niţel pe orizontală, apoi s-au stins luminile în cabină dar s-au aprins cele de aterizare în afară, am mai frînat niţel, trenul de aterizare a zumzăit metalic cînd a fost deschis, am lăsat în urmă şoseaua Bucureşti – Ploieşti şi gata. Frînă destul de puternica cu motoarele pe invers şi debarcare.
Eram obosit mort şi din acest motiv i-am compătimit pe cei din echipaj pe care îi mai aşteptau încă patru ore de zbor înapoi înspre Madrid.
Cadou de la Otopeni: fotografiatul si filmatul interzis
În concluzie: vreme minunată şi la dus şi la întors, zboruri line, decolări şi aterizări fără prea multe G-uri, fără fîlfîieli din aripi sau zdrangăneli. Ca întotdeauna, un serviciu excelent din partea celor de la Easy.
Şi acum trei întrebări pentru cei care nu-s ageamii ca mine în materie de aviaţie:
1. De ce se sting luminile în cabină la decolare şi la aterizare?
2. Cum poţi să-ţi dai seama, ca pasager, dacă se aterizează cu ILS sau fără?
3. Care manevră e mai solicitantă pentru aeronavă, decolarea sau aterizarea?
Acasa 
dar ca si companie lowcost as instrui echipajele sa execute calatoria cat mai fin posibil nu cat mai in graba etc.. 
