După ce ne-am confruntat seara cu ploaia de pe serpentinele Predealului, dimineață ne-am repezit imediat la fereastră, să vedem ce noroc avem; putem sau nu să mergem la Rȃșnov? Se poate sau nu se poate zbura?
La 0700 hrs nu ploua. Nici la 0800. Nici la 0900, deși caraghisul ăla nebărbierit de la proteve spunea din ce în ce mai convins că ploile își vor face de cap în zonele muntoase.
Nu ploua nici la 0924, cȃnd ne-am îmbacat în YankeeEchoTango și am luat cap compas Rȃșnov. Dar a început să picure cȃnd m-am încurcat în giratoriul de Hornbach, iar pȃnă m-am descurcat, norii s-au pus pe treabă. Și ce ? Dacă am pornit, nu ne mai întoarcem în oraș, măcar vedem cetatea și funicularul. Poate și peștera, Rȃșnovul nu duce lipsă de atracții.
Am găsit aerodromul « Piatra Craiului » mult mai ușor decȃt cu alte ocazii, cȃnd nu se vede decȃt mȃneca de vȃnt. Din șosea am văzut uriașul AN-2, străjuit de avioane mai mici și am pătruns pe tărȃmul zborului.
Pe « moșia » lui Cătălin Bălășcău, trudeau, deja, o mulține de sclavi … ai zborului. Unii se gȃndeau unde să parcheze mașini, alții parcau avioane ;
Fisher Horizon 1
unii își așterneau salteaua de aterizare la punct fix, alții așterneau masa de prȃnz ;
unii inspectau locurile, alții alimentau avioane ;
pentru a completa cadrul, dincolo de pistă era « domnu cu oițele » (vorba unei foarte pudice colege de la Rȃmnicu Vȃlcea)
iar dincolo de drumul de acces rula un « aviator în brazdă ».
Dincolo de toți și de toate, Postăvarul și Piatra Craiului încercau să ne vadă printre nori și picături de ploaie.
Întreaga forfotă de pe aerodrom era supravegheată, din zbor, de prietenul nostru Giro Csongor, cu HA-VO(ievo)D. Fotografiile arată nu numai o Cessna în zbor, ci și o zonă a Ardealului care e atȃt de frumoasă, în ciuda ploii.
Acasa 
