Mitingul copiilor
Dupa o aşteptare lungă, Aeroclubul României ne-a chemat la primul miting accesibil pe aerodromul de casă de la Clinceni. Pretextul a fost Ziua Copilului (1 iunie), dar cred că şi Aeroclubişti erau la fel de nerabdători ca şi prietenii lor de pe pământ să zboare pentru ei.
Ştiam afişul, dar am avut şi două surprise: participarea a două celule de aeronave militare şi demonstraţia Iacărilor Acrobaţi.
Am avut şi o prezenţă inedită la un Air Show, aceea a unei mici trupe de copii cântăreţi, care ne-au încântat auzul. Dar, chiar dacă cea care i-a pregătit e colega mea, aş spune că elevii ei sunt mult mai buni decât ea, tentativa ei de a cânta melodiile patriotice ardeleneşti a dezamăgit pe mulţi. Poate, totuşi, mai exersează.
Îi mulţumesc lui Andrei Lucescu pentru entuziasmul şi competenţa cu care a prezentat activitatea de zbor.
Spectacolul a început cu un C-42 Ikarus solitary.
“Mami”, alias Nicolae MIhăiţă, mereu tânăr.
În premieră, o formaţie de avioane ULM de la Aeroclub. Altă data erau “Pelicanii”, acum doi Pelicani plus două Festivaluri.
Din nou o formative inedită (pentru mine): BN-2 Islander de la INCAS, însoţit de o escort de Extra. Pentru siguranţă, Andrei Şerbu ajută la strângerea formaţie, nelăsând pe nimeni să fugă.
Aterizare la punct fox, pe colţul unui fir de iarbă.
Domnul Gheorghe Uţă si Zlinul 526.
Celulă de IAR-330 Puma de la Baza 90
Celulă de C-27 J Spartan dela aceeaşi Bază 90.
Cap de formaţie, Căpitan Comandor Emil Tecuceanu, teleormănean de-al nostru.
Comandantul Aeroclubului “Aurel Vlaicu” pleacă la atac la bordul Zlinului 50. Chiar dacă soarele m-a sabotat, programul lui a fost excellent.
Solo Dan Ştefănescu
Două Zlinuri 142, Vulturi ai României: Alex Ion şi Ionuţ Andrei
Demonstratii solo neanunţate de Andrei Lucescu.
Solo descris de Andrei, c’est Cătalin Prunariu, qui voit la vie en rose.
Tavi Stavilă şi Teo Munteanu, White Wings
Un desant masiv, executat de paraşutişti de la TNT şi de la Aeroclub, lansaţi din AN-2, GolfAlfaAlfa şi Pilatus.
Din nou Extrele. Hawks of Romania, cu elemente noi în program.
Danii Iacări demonstrează că nu în numărul lor stă valoarea (spre deosebire de centurile de la judo). O noutate în programul lor de zi, pe langă covorul de bombe.
În final, o joacă de copii mari: Nea Uţă, Alex Ion şi Ionuţ Andrei se joacă de-a vânătorii de baloane. Frumoasă formaţie de Zlinuri: 50, 142 şi 526. Până la urmă nu ştiu cât a fost scorul.
Andrei Lucescu, extraordinar de competent, entuziast şi puternic.
În concluzie, un spectacol frumos, antrenant, o ocazie de a-mi revedea prietenii (nu numai pe cei care au zburat, ci şi pe cei care au stat la gard sau în standuri). De abia aştept BIAS!