HAI CRAIOVA!
Ce mulţi ani au trecut de când orice microbist cinstit din ţara asta era Craiovist! Chiar dacă nu ştiam despre Craiova decât că există şi că are o industrie puternică, chiar dacă ţineam cu Steagu Roşu, ştiam să recit echipa Universităţii fără greşeală (şi încă mai stiu: Lung- Negrilă, Tilihoi, ţefănescu, Ungureanu – Ţicleanu, Beldeanu, Balaci – Cârţu şi Cămătaru) – vocea inconfundabilă şi intonaţia entuziastă a lui Domozină transformase “poezia” asta într-un refren faimos.
În 1988, Craiova a fost locul unde mi-am atins un vis, acela de a avea maşină, frumoasă, nouă strălucitoare, roşie. E drept, a mai fost şi locul unde a trebuit să revin cu Oltcitul cel roşu pentru reparaţii, dar ce “fier” e perfect?!
În ultimii ani, Craiova a devenit pentru mine locul unde se găseşte un aeroport şi un aeroclub regional, unde se fabrică (fabricau ...) avioane, de unde se pleacă spre Perişorul lui Coandă şi Băileştiul lui Ivanovici Nea Mărin. Apoi, cu ajutorul şi influenţa prietenilor mei bolnavi de aceeaşi nebunie ca şi mine, Craiova a devenit AN-24ul şi Zlinurile de la Facultatea de Automatică, “depozitul” de IAR-93uri scoase din serviciu şi condamnate la tăiere (ca şi cei care le-au făcut şi zburat?), de unde a venit şi frumosul, la început, 217, sau locul de reşedinţă al revistei Oltenia Aeronautică (aceea care mi-a publicat mai multe articole pe care nu le-am vazut niciodata cu ochii mei!).
Săptămâna trecută, Craiova a devenit (în [con]ştiinţa mea) şi reşedinţa unuia dintre oamenii pe care, de o vreme, îi caut: un aviator originar din Teleorman. Cu care am intrat în vorbă cu cea mai mare uşurinţă (Vive Facebook!), a înţeles ce proiecte am şi m-a invitat să discutam despre ele la bordul avionului său, în spaţiul aerian al Cetăţii Banilor.
O astfel de ispită nu se refuză. Duminică, 5 octombrie 2014, Hyundai a trebuit să mai sforăie o dată de ciudă că e nevoit să mă ducă undeva unde a fost nevoit să se recunoască inferior. O zi frumoasă, de toamnă incipientă, cu soare şi norişori discreţi, numai bună pentru o incursiune aeriană. Am ajuns pe Baza din Craiovă aproape la ora stabilită, după 106 km de rulaj şi o palmă dată peste frunte, (mi-am uitat carnetul de zbor), şi am deschis ochii asupra frumosului Apollo Fox YR-5160 al Domnului Sorin Bîlea.
Erau deja în faţa hangarului, gata pentru raid, dar, din cauze obiective, aeroportul nu poate funcţiona până dupa ora 1400. Avem timp să facem o tură prin zonă, să mai deplângem o dată soarta IAR-93urilor, unele dintre ele rămase cu privirea spre cerul de care nu se mai pot apropia, iar după depunerea planului de zbor suntem gata pentru aventură.
Facem check-listul, sub atenta supraveghere a fiicei mele, Lavinia
Şi pornim spre poarta care, ca prin minune, şi-a scuturat lacătul de sub pancarta cu “Interzis”
Câtva clipe de aşteptare şi suntem airborne. Recunosc locul de unde plecasem, şi personajele rămase la sol.
Frumos aeroportul ăsta. Cred că ar merita să fie asaltat de avioane şi pasageri.
Metropola se desfăşoară în dreapta, noi ne îndreptăm spre sud.
Câmpul brădat de ... nu stiu de ce sau de cine, sunt doar şleauri pline cu apă. A fost o vară ploioasă ...
Viraj spre sud ...
... şi peisajul devine mai vesel, poate din cauza apropierii de Jiu.
Cap spre nord, ajungem desupra Aerodromului de la Balta Verde. Două AN-2uri şi un mosor sunt indiciile care trădează destinaţia locului ascuns între (prea) multe construcţii (părerea mea)
Un loc legendar, din câte ştiu eu (am colegi olteni în cancelarie) mult iubit de craioveni: Parcul Romanescu. Ştiu că merită vizitat şi pe picioare, dar cu avionul merge mai repede:
Velodromul
Stadionul Extensiv, unde, am înţeles eu, va juca noua echipă a Craiovei în prima ligă de fotbal
Hipodromul, plin de obstacole, dar fară hippos
Eu credeam că e un fel de “circ al foamei” transformat în ceva mall, ca în capitală, dar am aflat că e un centru expoziţional. Oare ce e de văzut sub cupolă?
Spitalul (chiar aşa de bolnavii sunt românii din sud?!)
Ah! Stadionul “Ion Oblemenco”. Un templu al fotbalului, nu numai pentru craiovişti, aşa cum am recunoscut încă de la început.
Sursa energiei şi orgoliului oltenesc: “Dacă n’aveam Jii de soi ...”
De câtva minute ascultam dialogul pilotului cu Turnul. Ştiam că, dinspre vest, urma să apară o cursă Wizzair. Nu era prima dată când vedeam un Airbus A-320, dar mă pregăteam pentru un eveniment deosebit; nu în fiecare zi vezi un avion de linie de la bordul unui avion ULM. Iată-l:
Traversează oraşul şi se îndreaptă spre aeroport, în timp ce Fox continuă să îmi arate oraşul; un loc de joacă pentru copii mai mici decât cei din avion
Un viitor loc de joacă pentru cei care ştiu să înoate
Craioviţa
Craiova
Triajul (cel din dreapta)
Depoul de locomotove (recunosc nişte Schultzere, LDH-uri, electrice ... normal, sunt multe, e centru de regională CFR)
Şi, în sfârşit, ne întoarcem la ale noastre: Fabrica de avioane. De aici au plecat în lume IAR-93 şi IAR-99, iar acum nu mai pleacă nimeni.
Ah, ba da, va pleca, după ce va fi adus la stare de zbor, un Bae-146. Stă parcat într-un colţ al fabricii, păzit cu grijă de un IAR-93. Ce bine ar fi dacă cisterna aia chiar ar alimenta IAR-ul pentru urmatorul zbor ...
Ne apropiem de linia de sosire,
Dar nu înainte de a survola şi locul accidentului de la 23 august 2012.
Ne aliniem pentru aterizare. Mă întreb dacă pista asta e suficientă pentru noi (in planul foarte indepartat, in dreapta, se vad si cele doua Boeing 737 fotografiate la sol de colegul nostru LRCV)
Un gând de recunoştinţă pentru cei de la meteo, au comandat vreme frumoasă pentru azi, uşoara pâclă nu ne-a deranjat prea mult (mai rău arătau coloanele de fum de la incendiile de mirişti, focuri care ne-au însoţit şi pe drumul de întoarcere, cu Hyundai, spre Roşiori)
Aha! Iată-l şi pe Wizz-ul care se uita de sus la noi!
Încă trei 93uri, tubul Pitot de pe unul din ele imi cam face poftă, ştiind că 217 e schilod .
Zborul se termină. Fox revine la parcare pentru schimbarea echipajului.
Pentru mine, un tip obişnuit mai mult să se uite în sus după avioane decât în jos, de la bordul lor, zborul de acum două zile este unul dintre evenimentele alea care îmi vor rămâne în memorie. A fost, pentru mine, prima întâlnire cu Sorin Bîlea (deşi, dacă cineva din afară ne-ar fi văzut discutând ar fi crezut că ne cunoaştem de cel puţin o mie de ani), primul zbor la Craiova, prima decolare/aterizare cu avion ULM de pe o pistă betonată de asemenea calibru, primul “visual” cu un liner de la bordul unui avion mic ... Pentru toate premierele astea îi sunt recunoscător lui Sorin Bîlea şi mă mândresc cu noul meu prieten.
Acasa 
. Multumesc ca ma-ti mentionat si pe mine in trip reports. De precizat ca acel Rj 85 este numai bun de zbor, asteapta sa fie cerut de client, el este deja reparat de ceva vreme. Pacat ca na-ti dat o tura pe la cele doua 734 sa le pozat de sus 
in rest foarte frumos. Felicitari !!! si inca odata imi exprim regretul ca nu am reusit sa ajung si eu in zona in acea zi. Mabye next time !!!
