La Capul Bunei Sperante

Table Mountain

Table Mountain are cam 1000 m in inaltime si arata ca si cum cineva l-a taiat perfect orizontal si i-a retezat piscurile. Cand muntele e acoperit de nori localnicii spun ca Table Mountain e acoperit cu o „table cloth”. Am vanat si noi o zi cand muntele nu era acoperit cu fata de masa si am pornit-o in ascensiune. Nu, n-am facut-o per pedes. La drept vorbind ne-ar fi tentat sa-l coboram pe jos, dar, ca si in atatea alte ocazii in Africa de Sud, ni s-a spus ca nu e intelept de loc fiindca multi turisti au fost jefuiti la coborarea de pe munte, asa ca am lasat avantul sportiv pentru alta data si am apucat-o pe carari batatorite... adica am luat telecabina.



Ajungem in varf cu o telecabina foarte ingenios conceputa. Podeaua se roteste cu 360 de grade in timpul ascensiunii asa incat oriunde ai nimerit sa stai atunci cand te-ai urcat in telecabina ai sansa unei panorame complete fara sa te misti din loc. Odata ajunsi... era sa spun in varful muntelui dar mi-am dat seama ca e de fapt un munte fara varf, deci ar fi mai inspirat sa spun ca am ajuns pe platoul de sus, cam asta e ceea ce vezi drept in fata. Stanca acoperita cu fynbos, mare lucru nu creste pe ea, am vazut insa asa numitele „flori de pai” sau „imortele”:



Imi fac repede un prieten la fel de curios in ceea ce ma priveste pe cat eram si eu ii ceea ce-l privea...



... si ma indrept apoi catre marginea platoului muntos ca sa ma uit in jos catre oras. Iata, Lion’s Head in partea stanga, orasul la poale si in zare Robben Island:



Mi-am luat cu mine si binoclul, dar la drept vorbind si prin obiectiv vad destul de bine. Iata, am gasit fortareata. Ce clar se vad cele 5 bastioane si forma de stea...



Nu puteam gasi o zi mai buna pentru urcat pe munte. E senin, nu bate vantul deloc, vremea e numai buna pentru un drum pe platou. Se pot face mai multe trasee, nu cred ca noi l-am urmat chiar pe cel mai lung, dar sigur nici pe cel mai scurt. Stanca pe care mergem e ciudata. La suprafata are o culoare gri, dar sub stratul superficial culoarea e rosu-caramiziu, ca solul african.



Un norisor zapacit si-a gasit sa coboare pana la nivelul muntelui si a ramas asa... agatat intre doua stanci:



In incheiere pentru capitolul acesta si ca introducere pentru capitolul urmator - Robben Island vazuta de pe Table Mountain:

Robben Island

Nu curiozitatea morbida, ci un fel de tribut platit lui Nelson Mandela, m-a facut sa ma imbarc intr-o dimineata pe unul dintre vapoarele care pleaca de la Waterfront catre Robben Island, insula-inchisoare pe care Mandela a petrecut 18 din cei 27 de ani in care a stat inchis. Insula are o istorie lunga ca puscarie incepand de pe la 1600 imediat dupa venirea albilor. Primul prizonier politic a fost un conducator indigen Khoikhoi, urmat de un lider religios musulman care odata eliberat a pus bazele islamismului in Africa de Sud. Mai apoi a devenit un loc in care era adusa pleava societatii: hoti, criminali, prostituate... Laolalta cu ei erau exilati pe insula si nebunii, pentru ca ceva mai tarziu insula sa fie transformata in colonie de leprosi si inchisoare de drept comun. In final, Robben Island a ajuns sa fie cunoscuta drept locul in care au fost tinuti prizonieri Robert Sobukwe si Nelson Mandela alaturi de multi alti prizonieri politici, un simbol al luptei impotriva politicii de apartheid. In 1991 ultimii prizonieri politici au fost in sfarsit eliberati si in 1996 au fost transferati si ultimii prizonieri de drept comun. Din 1999 insula a fost declarata monument UNESCO.

Pentru mine vizita pe insula a fost o experienta interesanta mai cu seama prin prisma oamenilor pe care i-am intalnit decat prin ceea ce am vazut. Deci, sa purced a povesti sistematic. Vizitarea insulei nu se poate face decat organizat. Sunt multe vapoate care pleaca catre insula, dar cele mai multe ii dau tarcoale doar, fiindca numai cele care pleaca de la „Nelson Mandela Gateway” au permisiunea sa acosteze.

Am lasat deci Victoria & Alfred Waterfront in urma...



...si am pornit inspre Robben Island...



...insotiti de o escadrila de gaste salbatice...



Robben Island ne-a intampinat la poarta cu vechea deviza: „We serve with pride”:



La poarta am fost preluati de un ghid si incarcati intr-un autobuz pentru un tur al insulei. Ce era special in legatura cu ghidul nostru si de fapt cu toti ceilalti e ca au fost selectati dintre fostii detinuti politici intemnitati pe insula. Primul nostru ghid, cel ce ne-a aratat insula din autobuz, era un omulet hatru, cu un umor ironic fantastic. De la el am auzit de fapt prima data indemnul adresat victimelor politicii de aperheid cu care am inceput povestea, „Do not seek revenge!”. Lasam in urma cimitirul leprosilor si inchisoarea de drept comun si casa in care Robert Sobukwe a fost tinut in completa solitudine vreme de 9 ani si ajungem la „Universitate”, cariera de calcar unde prizonierii erau scosi la munca silnica si unde cei care erau incarcerati in celule individuale aveau ocazia sa se intalneasca. Locului i se spune „Universitatea” pentru ca multi dintre ei si-au desavarsit acolo educatia avandu-i drept tutori si mentori pe alti prizonieri. Din pacate tot la „Universitate” multi si-au stricat vederea, sau chiar si-au pierdut-o, din cauza stralucirii pietrei sub soarele african orbitor.



Dupa turul insulei ajungem iar in fata inchisorii si suntem preluati de alt ghid. Si acesta tot prizonier politic pe Robben Island. Cel de-al doilea ghid mi-a placut la fel de mult ca si primul. A avut o sarcina grea, sa ne arate cladirile si celulele. Putea sa o faca accentuand latura nedreapta a incarcerarii prizonierilor politici, ar fi putut pune accent pe conditiile grele in care traiau, dar nu a facut-o. Dimpotriva, a prezentat totul de pe o pozitie onesta dupa parerea mea, a prezentat locuri si fapte fara accese de sentimentalism si fara tendinte de manipulare. Si aparent fara ranchiuna. A accentuat faptul ca unii dintre gardieni erau oameni si ca de altfel au ramas si acum o parte dintre ei sa lucreze in administratia muzeului Robben Island.

Intrarea in corpul B, dedicat liderilor miscarii anti-apartheid:



Coridoare dezolante:



Celula lui Nelson Mandela; pana nu s-a inbolnavit rau de tot ala i-a fost patul, o saltea de cativa centrimetri asezata direct pe ciment; un scaun, o gamela si o galeata, si 4 pereti vreme de 18 ani...



Ghidul nostru, intr-o alta celula in care stateau 40 de prizonieri amestecati, negri cu colorati, in alt corp de inchisoare:



Meniul zilnic, pana ca si hrana se dadea dupa criterii segregationiste; diabolica chestie, coloratii primeau mancare mai multa si... hm... oarecum mai buna decat bantus, cum li se spunea negrilor. Pana la urma detinutii au protestat si li s-a dat acelasi meniu tuturor:



Un prizonier mic, pufos si speriat...



Si ca sa inchid cercul, Table Mountain vazut de pe Robben Island:

Safari

Safari… cuvant ce spre bucuria mea isi pierde din ce in ce mai mult intelesul original si nu mai desemneaza expeditiile de vanatoare ci alea in care singurul fel de „shooting” e cel prin obiectivul camerei foto…

Ne trezim cu noaptea-n cap. E inca intuneric cand plecam de la hotel. Pornim. Sunt nerabdatoare. Avem de mers destul de mult pana la rezervatia unde vom vedea cu putin noroc „The big 5”: rinocerul, elefantul, leul, bivolul si leopardul, in ordinea in care apar pe bancnotele sud-africane de 10, 20, 50, 100 si respectiv 200 de ranzi. A vedea animalele in completa salbaticie e o chestie destul de greu realizabila chiar si in Africa de Sud mai ales pentru turisti obisnuiti ca noi care nu-si pot permite sa-si petreaca un numar nelimitat de zile din concediul dureros de limitat haladuind prin savana. Prin urmare oameni inventivi au creat un surogat de salbaticie in care sansele de a vedea animalele intr-un timp rezonabil sunt ceva mai mari si au imprejmuit intinderi mari de teren populate natural cu animalele respective. Nimeni nu-ti garanteaza ca vei vedea animalele in timpul petrecut acolo, dar ai totusi ceva sanse.

E primul drum mai lung pe care-l facem inafara orasului si a suburbiilor Peisajul e variat si foarte, foarte frumos. Din goana masinii imi ies poze miscate... pacat... Incepem cu un drum drept care ne scoate din oras. Intram in zona podgoriile. Dealuri intregi acoperite cu randuri-randuri de vita-de-vie si ici-colea cate o casa mare, alba, in stil olandez. Lasam dealurile in urma si ne apropiem de munti. Autostrada e impecabila. Trecem printr-un tunel lung de 4 kilometri. Sunt nerabdatoare, vreau sa ajungem cat mai repede, dar pentru intoarcere ne propunem sa trecem pe deasupra muntilor chiar daca va dura mai mult si sa urmam un drum facut de prizonierii de razboi italieni din al doilea razboi mondial.



Curand dupa aceea peisajul se schimba spectaculos inca o data. Intram in regiunea sub-desertica numita Little Karoo. In ciuda a ceea ce s-ar putea crede solul e de fapt foarte fertil si e acoperit cu fynbos cat vezi cu ochii. Nici un copac nu strica uniformitatea peisajului. Pamantul rosu, rosu-caramiziu, soseaua e dreapta si pare ca nu se mai termina.



Intr-un sfarsit incep sa se vada niste constructii scunde undeva in zare. Am ajuns. Ne asteapta o receptie frumoasa, bungalow-uri... rustice, ba chiar si o piscina.







Am presimtiri proaste, e cam mult comfort fata de ceea ce ma asteptam... si mult prea putina salbaticie. Nu vreau o vizita la gradina zoologica, eu vreau in safari. Curand se dovedeste ca mi-am facut griji de pomana. Facem cunostinta cu ghidul si cu jeepul si ni se face un soi de instructaj. Cea mai importanta chestie e sa nu ne aplecam inafara si sa nu ne ridicam din masina daca nu ni se spune mai ales in preajma leilor si a bivolilor. Oh... macar de-as avea norocul sa-i vad. Promit sa intepenesc in masina. Suntem gata? Da!!! Sa pornim atunci!

Ne imbarcam in jeep si pornim pe un drum cu denivelari care ne duce pana la o poarta in gardul de sarma care inconjura destul de discret as zice zona de bungalow-uri. Pare fragil gardul... Chiar si este, dar e si electrificat.

Curand mi-am dat seama ca teama mea ca aventura nu va fi destul de spectaculoasa a fost desarta. Si asta a fost la primul hop mai zdravan la care era sa zbor din jeep, fiindca drumul denivelat s-a terminat imediat dupa poarta. Am intrat in rezervatie, nu mai sunt drumuri pentru masini ci doar pamantul bolovanos al Africii.

Am avut noroc, am vazut aproape toate animalele pe care le-am fi putut vedea cu exceptia leopardului care fiind animal de noapte se poate vedea foarte rar in timpul zilei. E drept... am si stat suficient cat sa le puteam vedea.

Primii cu care am dat ochii au fost elefantii, doi masculi adolescenti. De unde stiu ca-s masculi? Dupa forma osului frontal care e mai bombat la femele si aproape plat la masculi.





Ne apropiem destul de mult, pari pasnici si mult mai interesati de iarba pe care o mananca decat de noi, ceea ce ne convine de minune...



Mai mergem o bucata buna fara sa vedem altceva decat niste hipopotami aproape total submersati intr-un lac, cand de-odata il vedem pe ghid aratand undeva in zare si spunandu-ne sa ne uitam la rinoceri. Ma uit, nu-i vad, mi se pare ca vad doar niste pietre, mai curand stanci, printre arbusti. Deodata insa pietrele incep a se misca si sub ochii mei uimiti se dovedesc a fi o familie intreaga de rinoceri, parintii si un pui. In sfarsit... daca nu i-as fi vazut parintii n-as fi avut nicio idee ca stanca aceea miscatoare e un pui de rinocer. Ei, nu arata chiar ca-n gravura lui Albrecht Dürer dar era totusi destul de asemanator.



Dupa intalnirea cu rinocerii a urmat un curs practic de citit in balega de pachiderme. Poate nu suna prea tentant, dar a fost chiar interesant desi e putin probabil ca voi folosi prea curand cunostintele dobandite.

Ghidul nostru intr-o dispozitie pansiva cu o balega de rinocer in mana pe post de craniul lui Yorick...
Alas, poor Yorick! I knew him, Horatio...



Am avut noroc, chiar am avut noroc si am vazut o multime de animale in perioada cat am stat in rezervatie. Dintre cei 5 mari cei mai interesanti mi s-au parut bivolii si cei mai frumosi, cum altfel, leii.

De bivoli ne-am apropiat cu cea mai mare grija. Ghidul ne-a spus ca sunt foarte imprevizibili, nu le citesti deloc nici un semn de nervozitate inainte de a ataca, prin urmare ne-am apropiat foarte incet si cu spatele, fiindca tot ghidul ne-a spus ca nu conduce la fel de bine in marsarier, asa ca daca e cazul sa o luam rapid din loc mai bine ar fi sa ne apropiem cu spatele.

Bivol cu coarnele pieptanate cu grija cu carare pe mijloc:



In oglinda:



Leii din fericire erau somnorosi atunci cand am trecut pe langa ei. Erau atat de bine camuflati in iarba uscata incat nu i-as fi vazut daca nu mi-ar fi fost aratati, desi eram chiar cu binoclul la ochi si as fi putut avea socul sa vad niste mustati de leu la doar mica distanta de propriul meu nas. Un sef de clan impreuna cu feciorii lui adolescenti. Batranul ne-a privit fara prea mult interes. Cotoii cei tineri insa s-au agitat putin la vederea noastra. Sentimentul nu era chiar dintre cele mai confortabile vazand la relativ mica distanta un grup de lei tineri frematand din nari si aspirand cu nesat parfumul meu frantuzesc. Pesemne ca n-a fost un condiment pe gustul lor pentru ca ne-au lasat sa trecem fara sa se invioreze mai mult de atat.





O intalnire interesanta a fost cu dumnealui si niste prieteni intr-un soi de balta:





Palma muncita de crocodil:



Piele de crocodil pe spinarea posesorului de drept:



Ei, dar nu toate animalele pe care le-am vazut erau periculoase sau fioroase. Zebrele, de exemplu, sunt asa frumoase si aproape domesticite. Cand am ajuns langa ele ni s-a dat voie sa iesim din masina si am putut chiar sa ne apropiem.



Pui dungat cu mama lui:



Jet-set life... sipping champagne during a safari:



Am mers mult pana am ajuns la zona in care traiau girafele, nici nu-i de mirare, a trebuit aproape sa schimbam si relieful ca sa ajungem din regiunea in care se gaseau aproape numai fynbos si stancile pareau facute din caramizi la zona in care arbustii cresteau ceva mai inalti.



”Si ce cap frumos răsare!”





Wildebeest, din familia antilolepor gnu, dar total lipsit de gratia atribuita antilopelor, un animal al carui nume are o etimologie ce se poate deduce foarte usor. Nou venitii n-au stiu cum sa-i spuna, nu mai vazusera asa ceva in Europa lor, asa ca i-au spus simplu wildebeest - animal salbatic:



Am vazut in safari o multime de springbok, niste antilope delicate, care fac parte foarte des din meniul leilor si pe care de fapt le-am vazut mai peste tot, nu numai in rezervatie, alaturi de eland si de botenbok. Springbok-ul e de altfel unul dintre simbolurile nationale ale Africii de Sud, iar echipa nationala de rugby se numeste, total neinspirat dupa mine, „Springboks”.



Si era sa uit de struti, fiindca da, si struti am vazut multi atat in crescatorii cat si salbatici in safari.

Portret:



Uitam sa spun ca am invatat sa citesc si urme in nisip. Uite un exemplu de urma la care nu dau gres niciodata:

Capul Bunei Sperante si Cape Point

Spre sud deci… De-ar fi sa respectam adevarul geografic, cel mai sudic punct al Africii e Cape Agulhas, dar Cape of Good Hope e cu siguranta mult mai cunoscut fiindca de vederea lui si-au legat sperantele atatea si atatea generatii de navigatori incepand de la Bartolomeu Diaz si Vasco da Gama.

Drumul din Cape Town si pana la Capul Bunei Sperante e scurt dar am facut o multime de popasuri. Cel mai simpatic a fost la peninsula pinguinilor, unde acestia ne-au lasat sa ne apropiem cat am vrut noi de mult, aparent nefiind deranjate deloc de prezenta noastra.



Ne continuam drumul si ajungem la Capul Bunei Sperante si apoi, la Cape Point, cel mai sudic punct al Peninsulei Capului, locul unde cele doua oceane, Atlantic si Indian, se bat cap in cap. Peisajul e coplesitor la fel ca si gandul ca daca o tot iei in jos catre sud nu mai intalnesti nici un pic de pamant.

Cape Point:



Capul Bunei Sperante:



”-Tata, te sun de la Capul Bunei Sperante!
- Tine-te bine copile, ca ai ajuns la capatul lumii!”

De la capatul lumii, tot KLM-ul m-a adus acasa, pe ruta inversa CPT-AMS-ARN.

Zbor de noapte… fotografii putine… si foarte proaste...



…si dimineata in Amsterdam, cu ochii carpiti de somn…



...

Multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca pana la sfarsit .

Foarte foarte foarte fain! Am savurat fiecare poza Multumim

Ca de ,,obicei'' !!!!! Punctaj maxim !!
Multumim ! Multumim ! Multumim !!
Dupa tura de noapte nu m-am putut abtine sa nu citesc aceste,,file de poveste !!!
La multi ani !!! si cat mai multe povestiri pe care sa ni le impartasesti !!!

Superb! O placere sa-ti citim trip-reporturile! Multumim!

frumos facut TR, cum ne-ai obisnuit de altfel . De multa vreme imi doresc sa merg si eu intr-o excursie pe aici. F bune poze, f detaliat s ifrumos povestit.

Foarte frumos!

Foarte frumos, Capetown este incomparabil cu Joburg!!

Uau ! Superb TR. In plus de asta extrem de interesant, mereu mi-am dorit sa ajung la Capetown. Ar fi interesante si cateva detalii legate de preturi (mai ales plimbarea cu elicopterul, safari si vizita pana la insula Robben).

Superb TR!

o excursie de vis, felicitari pentru TR!

Superb TR!!

Multumesc tuturor, ma bucur foarte tare ca v-a placut .

RATus a scris:

De multa vreme imi doresc sa merg si eu intr-o excursie pe aici.

Si eu mi-as dori sa mergi… ca sa-ti vad fotografiile dupa aceea …

kampfmaschine a scris:

Ar fi interesante si cateva detalii legate de preturi (mai ales plimbarea cu elicopterul, safari si vizita pana la insula Robben) .

Zborul cu elicopterul a costat in jur de 70-80 Euro pentru o persoana si includea un tur in jurul lui Table Mountain. Mai existau zboruri ceva mai ieftine, dar si extrem de scurte, in care practic se zbura putin deasupra orasului, dar si un tur pana la Capul Bunei Sperante despre care parca imi amintesc ca era dublu ca pret. Preturile acestea sunt pentru elicopterul rosu din pozele de mai sus. Elicopterul din poza a doua, ZU-ELP, oferea senzatii tari la preturi nerezonabil de mari dupa parerea mea, adica un zbor de vreo 20 de minute pentru vreo 200 de Euro de persoana, in care se inclina foarte tare, nu mai stiu cum se numeste exact miscarea…

Pentru safari am platit circa 200 de Euro pentru o persoana.

In schimb excursia la Robben Island cred ca era relativ ieftina, nu mai tin minte exact cat costa si asta e semn clar ca n-a fost scumpa . Ideea era ca trebuia sa-ti iei un bilet dintr-un loc numit Nelson Mandela Gateway situat undeva pe Waterfront si tot de acolo te imbarcai pe feribot.

Pentru toate excursiile, safari, Cape of Good Hope, am mai fost la o podgorie, tururi diverse… nu am facut rezervari in avans, in zona Waterfront sunt o multime de birouri de turism care le ofera.

Crima si pedeapsa de frumos! Am o prietena care-si doreste sa ajunga acolo si vreau sa-ti multumesc ca m-ai facut si pe mine sa-mi doresc acelasi lucru

Superbe imagini.

Superb. A venit ca un cadou intirziat de Mos Craciun. Dupa ce am savurat fiecare poza si comentariu, la sfirsit mi-a venit sa aplaud. Felicitari! UN AN NOU FERICIT si bogat in Trip Reports!

Da, se simte suflet de femeie in acest minunat TR.
Multumesc @Tummelisa, la cat mai multe prezente pe acest forum !

Am avut in timpul armatei o dorinta: sa emigrez in Africa de Sud. Am depus o cerere la ambasada din Buc. dar m-au respins, pentru ca nu aveam resursele financiare pentru inceput - instalarea. As vrea sa ajung si eu odata acolo, invatasem multe lucruri despre aceasta tara. Cine stie...

La Multi Ani tuturor pe 2012 !

Senzational trip-reportul, poze superbe si informatii deosebite! Cu siguranta unul dintre cele mai bune citite de mine!

Frumos trip report. Felicitari.

Alt TR superb E un privilegiu sa vezi atatea animale acasa la ele si asa de aproape . Superbe fotografiile, mai ales cu cele cu florile pe care le vad prima data.

Multumesc pentru ca ai avut rabdarea de a descrie atat de artistic in cuvinte si imagini experientele tale din sudul extrem.

Felicitari !!!

Cand mi se da atentie… imi fac de cap si mai pun cateva fotografii .


Peisaje urbane:









Fauna diversa:





Animalutul acesta se numeste dassie si e o rozatoare comica pe care am intalnit-o atat la Capul Bunei Sperante ca si pe Table Mountain:






Cum am descoperit ca florile mele favorite, elegantele cale, sunt buruieni sud-africane ce cresc pe marginea santurilor…




De cateva ori am crezut ca am gresit tara ba chiar si continentul. Exemple:


Oktoberfest






Sarbatoare a ”coloratilor” unde se canta si dansa...








Nu, nu canta manele, ci un fel de rap bollywoodian:









Diverse:


A bridge too far/Un pod prea indepartat... la propriu...




Dupa acelasi model, o autostrada ramasa in aer:




”Emergency happiness shop”:




Si, in final, incercari nereusite de spotting… ca sa va arat ca cel putin am bunavoina …

Auzi la ea, nereusite...
Foarte bune fotografii, ca de obicei!
Mutumesc.