Castelele de pe Valea Loirei

valavia a scris:

Multumim.....abia astept sa vad ce ne poti povesti si arata legat de Valea Loirei

M-am gandit ca ar fi bine sa fac un subiect separat pentru ca nu s-ar mai fi potrivit titlul... Sper ca e OK, chiar daca avioanele au ramas la celalalt subiect .

Castelele de pe Valea Loirei


Margele stralucitoare intr-un sirag... Asa imi imaginam castelele de pe Valea Loirei cu o emotionanta naivitate fara vreo justificare rationala. Caci din calatoriile mele de pana acum s-ar fi cuvenit sa invat ca faima nu-i decat rareori proportionala cu frumusetea, ci mai mult cu reclama.

Cu aceasta imagine in minte deci, a unui rau stralucitor pe malurile caruia se insira de-o parte si de cealalta castele romantice, am pornit din Normandia pe directia sud-est, via Chartres, urmand apoi sa o cotim inspre vest, sa facem un popas in Orleans si intr-un tarziu sa ajungem in micuta asezare Monteaux unde aveam sa stam pentru urmatoarele 6 zile.


Chateau du Portail

Dintre atatea castele cu povesti romantice si nume cu rezonanta melodioasa transformate in hoteluri noi am ales sa stam intr-unul intre zidurile caruia nici nu s-au pus la cale fapte glorioase de arme si nici nu s-au depanat istorii de amor fiindca a avut o destinatie absolut prozaica: a fost construit in secolul XIV drept resedinta a colectorilor de taxe. O parte din constructia originala, turnul, zidul si santul cu apa ce inconjoara proprietatea au rezistat pana astazi. De pe la 1600 incolo castelul a inceput sa treaca prin mainile mai multor familii de rang nobil mai inalt sau mai jos care i-au adaugat cate ceva constructiei originale, dupa posibilitati. Azi apartine unui cuplu... charmant, Claude Hubert si Evelyn, care lasa se se strecoare discret in conversatie ca si ei sunt de vita nobila... pomenind asa... en passant... de un bunic baron...



Criteriul dupa care ne-am decis asupra hotelului nu a avut de-a face insa cu rangul nobiliar al proprietarului, ci cu locul in care este plasat, intr-un satuc cochet numit Monteaux in zona cu cea mai mare densitate de castele de pe Valea Loirei cuprinsa intre orasele Blois si Tours, la o aruncatura de bat de Amboise.

Vedere din Cande-sur-Beuvron, la doi pasi de Monteaux:


Alegerea s-a dovedit fericita si din alte motive. Unul ar fi acela ca gazda nostra, Claude Hubert, ne-a ajutat sa ne facem programul in cele 6 zile cat am stat la el in asa fel incat sa vedem locuri si lucruri interesante in ritm totusi de vacanta, fara sa picam in toate capcanele pentru turisti. Dimineata cand ne intalneam la cafea si croissante ne astepta cu o coala de hartie pe care era scris programul pe care ni-l sugera pentru ziua respectiva. In plus a avut grija si de capitolul gastronomic si ne facea rezervari pentru pranz si cina prin diverse locuri de pe traseul nostru si trebuie sa marturisesc ca toate recomandarile lui au fost magnifice. Nu am urmat exact traseele indicate de el, uneori am avut accese de spontaneitate... Pe unele le-am regretat, altele au fost salutare, dar in general ma bucur ca i-am urmat sfaturile.

Castelul lui Claude Hubert are o gradina mare si frumoasa cu trandafiri roz foarte puternic mirositori si chiar si o mica piscina pentru eventualii amatori.




Una dintre camerele din turn:



Vedere din turn:





Spotting in Monteaux... in lipsa de alte aparate zburatoare:

Chenonceau


Imaginati-va un castel suspendat pe pilastri, deasupra unui rau. O galerie lunga de 60 de metri pornind dintr-o constructie somptuoasa traverseaza raul Cher. Acesta este Chenonceau, unul dintre cele mai vizitate castele de pe Valea Loirei si primul pe care l-am vazut si noi.



Povestea lui e lunga si destul de incurcata, dar cel mai notabil episod din istoria sa poate fi rezumat intr-o singura fotografie:



Fotografia reprezinta monograma regelui Henric al II-lea si a sotiei sale Catarina de Medici, un H central si doi de C in oglinda, gravata in marmura deasupra semineului intr-una dintre cele mai importante incaperi din castel.

Oricat ma uit insa la monograma eu nu vad decat un H inlantuit de un D... influentata poate de istoria castelului care spune ca Henric al II-lea i l-a facut cadou amantei sale Diana de Poitiers. Aceasta l-a acceptat cu gratie si cu bunu-i gust desavarsit combinat cu un simt practic iesit din comun l-a transformat intr-unul dintre cele mai frumoase castele ale timpului. Ca o dulce-amara razbunare pentru statutul cu moralitate discutabila de amanta, Diana si-a stabilit dormitorul in incaperea dominata de placa de marmura in care stau incastrate initialele lui Henric si ale Catarinei.

Cui ii statea acest castel insa ca un ghimpe-n coaste? Caterinei de Medici, desigur, reginei ramasa fara sot si, poate si mai dureros, fara influenta politica. Asa se face ca atunci cand regele Henric al II-lea a murit intr-unul dintre cele mai stupide moduri cu putinta, omorat accidental de capitanul propriilor garzi in timpul unui turnir de antrenament, Caterina de Medici i-a aratat Dianei de Poitiers usa castelului si s-a instalat ea la Chenonceau. Transformand rivalitatea in furie creatoare, Catarina de Medici a infrumusetat si extins castelul si mai mult, adaugand faimoasa galerie peste raul Cher care a inlocuit vechiul pod al Dianei.

Rivalitatea dintre cele doua se extinde si inafara constructiei, de-a lungul laturii dreapte a castelului intinzandu-se gradina sobra a Catarinei in timp ce pe cea stanga se afla cea vesela si frivola a Dianei.


Gradina Catarinei de Medici vazuta de la fereastra castelului:



Gardina Dianei de Poitiers:







In cazul in care aveti privirea agera veti fi observat poate cat de tare m-am straduit sa evit sa prind in fotografie fatada castelului de pe latura cu intrarea... Motivul e leste de ghicit... era acoperita cu plasa si schele fiindca era in renovare...

Ca amanunt istoric din vremuri apropiate de noi, firul de apa de sub castel a fost granita dintre Franta ocupata si cea petainista. Povestea spune ca in acea perioada, galeria Catarinei a fost subiectul unui trafic clandestin nemaivazut de oameni si informatii.

Chaumont


Inainte de a-i plange de mila Dianei de Poitiers pentru ingrata-i soarta de amanta ramasa pe drumuri la moartea regelui aveti putina rabdare...

Doua castele dintre toate cele pe care le-am vizitat s-au suprapus perfect peste imaginea idealizata pe care mi-o fabricasem eu in minte despre Valea Loirei. Unul dintre acesta este Chaumont-sur-Loire, care, asa cum ii spune numele, e situat exact pe malul raului, sfidand de la inaltimea turnurilor lui ascutite asezarea marunta de la poalele sale.



Revenind la povestea Dianei, cand Catarina de Medici a dat-o afara de la Chenonceau, nu a aruncat-o in ploaie si frig, caci inainte de a fi rivale cele doua erau femei cu spirit practic, prin urmare pragmatismul a invins dramatismul si Catarina i-a oferit Dianei contra cost castelul de la Chaumont, care nu e la fel de mare ca cel de la Chenonceau, dar e poate cel mai apropiat de imaginea de castel de poveste dintre toate cele pe care le-am vazut.



Ca multe alte castele din zona, acesta are o istorie care incepe pe la anii 900-1000 cand la Chaumont au fost puse bazele unei fortarete cu scop clar de aparare impotriva vecinilor. Relatiile reconciliindu-se si castelele trecand prin maini diferite au suferit transformari vizibile din fortificatii in palate somptuoase in care trebuia sa arzi un trunchi intreg de copac ca sa incalzesti un salon.




Loira vazuta la poalele sau prin geamurile castelului:





In vacanta asta am fotografiat multi gargui, neamurile snoabe ale banalelor jgheaburi si burlane, asta fiindca scoateau capul la mine de pe dupa colturi de castele cand te asteptai mai putin. La Chaumont insa cred ca am avut o intalnire de gradul III... cu Jar Jar Binks:

Amboise

Spuneam mai sus ca doua au fost casetele care au aratat pe dinafara intocmai ca in mintea mea. Primul a fost Chaumont, iar al doilea Amboise.

Amboise e un orasel micut intre Blois si Tours plasat exact de-a lungul Loirei. Pe malul stang se ridica orasul vechi si castelul iar pe malul drept sunt cateva case ceva mai noi, asta insemnand ca au numai in jur de 100-200 de ani.



Localitatea in care am stat noi fiind numai la cateva minute de Amboise ne-am abatut prin zona in repetate randuri.

Prima destinatie in Amboise nu a fost de fapt castelul regal care-i poarta numele si care se vede in fotografia de mai sus, ci unul de mana a doua, Chateau du Clos Luce, construit si apartinand initial majordomului regelui pe la 1100. Spre a inspira teama si respect orasenilor acesta a avut nesabuinta sa-si monteze un mic tun indreptat catre Amboise. Evident ca asemenea indrazneala n-a fost pe placul monarhului, asa incat majordomul a cazut in dizgratie si castelul a trecut in proprietatea regelui. Multi regi, regine si alte fete de neam nobil i-au trecut pragul pentru o sedere mai lunga sau mai scurta de-a lungul timpului. Cu toate acestea motivul pentru care Chateau du Clos Luce e vizitat astazi nu are nimic de-a face cu rezidentii sai de vita aleasa, ci pentru ca a fost ultima casa a unui personaj ce si-a castigat cinstit locul in istorie, nu datorita originilor lui nobile, Leonardo da Vinci.

Regele Francois I i-a fost prieten si protector lui Leonardo si i-a oferit acestuia Chateau du Clos Luce sa-i serveasca drept casa, studio, atelier sau laborator, dupa cum ii va fi placul, pana la sfarsitul vietii. Asa se face ca Leonardo da Vinci s-a stins la Chateau du Clos Luce in 1519. S-au pastrat pana astazi cateva din incaperile in care a locuit Leonardo, cu mobilierul vremii, chiar daca dupa moartea lui multi altii s-au perindat prin castel si si-au pus amprenta asupra destinatiilor camerelor si a decoratiunilor. Astazi in subsol e si o expozitie dedicata masinariilor si inventiilor lui Leonardo.

Castelul e modest prin comparatie cu altele, insa are la intrare o minunata gradina de trandafiri:




Revenind acum la castelul regal din Amboise, inafara de faptul ca e frumos plasat pe malul raului o sa-mi amintesc despre el tot datorita legaturii cu Leonardo da Vinci care este inmormantat intr-o capela din apropierea castelului.


Lumina filtrata de vitraliile din capela:



Mormantul lui Leonardo da Vinci... geniului si stiintei nu i se ridica mausolee...



Fotogenicul castel din Amboise si valea Loirei vazuta de pe zidurile sale:








Pagoda Chanteloup din Amboise

Categoric nu mi-as fi imaginat ca am sa merg sa vizitez o pagoda pe Valea Loirei. De altfel nici n-as fi stiut de ea daca nu ne-o recomanda cine altul decat... Claude Hubert.

Povestea ei e urmatoarea. Dupa caderea in dizgratie, ducele de Choiseul, fostul prim ministru al Regelui Ludovic al XV-lea, construieste pe domeniul sau din Amboise o folie (cu accentul pe “i”) dedicata prietenilor care i-au ramas credinciosi in exil.

Pagoda si bazinul de la poalele sale sunt singurele ramasite ale domeniului ducelui despre care se spunea ca rivaliza cu Versailles-ul la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Asta deoarece in 1823 domeniul a incaput pe mana unui grup de oameni de afaceri cunoscuti drept Banda Neagra care profitau de situatiile financiare dificile ale unor nobili, le cumparau proprietatile, le dezmembrau si le vindeau pe bucati. La Chanteloup au dezmembrat pana si palatul care a fost vandut in bucati la propriu. La inceputul secolului XX pagoda a ajuns in proprietatea familiei Saxe-Coburg-Gotha, mai precis a tarului Ferdinand al Bulgariei. Si ca sa vedeti cum se impletesc faptele si se tese istoria, se pare ca Ferdinand al Bulgariei a fost nevoit in 1913 sa vanda pagoda pentru a finanta participarea Bulgariei in al doilea razboi balcanic la care a participat si Romania si in urma caruia am capatat Cadrilaterul.

Pagoda este acum in posesia aceleiasi familii care l-a cumparat de la Ferdinand.

Cheverny





Castelul de la Cheverny o sa-mi ramana in minte pentru doua motive.

Motivul principal e ca Cheverny e printre putinele castele dintre cele pe care le-am vazut care este locuit pe proprietari. Castelul apartine familei Hurault de vreo 600 de ani. In acest moment in castel, mai precis intr-una dintre aripi, locuieste marchizul de Hurault, un barbat de vreo 45-50 de ani, cu sotia si cei trei copiii. Restul castelului se viziteaza zilnic, intre 9 si 5. De fapt, cei de la Cheverny fac un soi de motiv de mandrie faptul ca acesta a fost primul castel particular deschis catre public pe la 1910. In plus se mai mandresc si cu faptul ca de atunci castelul a fost deschis publicului zilnic, 365 de zile pe an, cu doua exceptii, la moartea tatalui actualului marchiz si cand i-a vizitat regina mama a Marii Britanii. Mie mi s-a parut trist. Cum o fi sa locuiesti intr-o aripa a castelului in timp ce prin restul incaperilor precum si prin gradina se preumbla zilnic oameni necunoscuti care cu pretul unui bilet au dreptul sa scotoceasca cu privirea prin toate ungherele in care pot ajunge din spatele cordonului de catifea rosie? Atat marchizul cat si copiii lui nu au cunoscut o alta casa... Sigur, compasiunea mea e un pic caraghioasa, tinand cont ca se intreapta catre niste oameni cu posibilitati financiare remarcabile care in fond au oricand optiunea sa-si schimbe caminul cu unul atat de privat pe cat pot fi o casa sau un apartmanent...

Oricum, lasandu-i in pace pe saracii oameni bogati, castelul lor mi-a placut foarte tare poate si pentru ca era mobilat functional pentru un castel cu o asemenea varsta si se vedea clar ca a fost folosit drept locuinta adevarata. Camerele aveau dimensiune generoase, dar... umane si nicidecum gigantesti.


De exemplu aceasta - camera in care proaspetele mame isi prezentau nou-nascutii familiei:



Sau acestea, un birou si o sufragerie:





Camera copiilor:




O fotografie de la nunta actualului marchiz care mi-a permis la plecarea de la castel sa o recunosc pe Madame la Marquise intrand in curtea castelului intr-un Renault Espace impreuna cu cele doua fiice si fiul, iar imediat mai apoi pe Monsieur le Marquis intr-un modest Peugeot 206.




Spuneam ca o sa-mi amintesc despre Cheverny din doua motive. Iata-l si pe al doilea, mai precis vreo 50 de motive secundare... patrupede.

Domeniul de la Cheverny e cunoscut pentru partidele de vanatoare pe care le organizeaza. Ei, daca tot sunt in faza de introspectie, cred ca tocmai am identificat motivul pentru care imi sunt proprietarii de la Cheverny antipatici, pentru cultivarea acestei traditii crude si inutile. In sfarsit, pentru vanatorile de la Cheverny sunt crescuti intre 50 si 100 de caini si spectacolul hranirii lor se spune ca este memorabil. Prin urmare ne-am programat si noi vizita in asa fel incat sa-l prindem. Eu imi inchipuiam un padoc mare si o multime de caini perfect disciplinati care stau si-si asteapta mancarea... si evident ca nimic n-am fost asa cum mi-am imaginat. Intr-o curticica s-a adus o cantitate impresionanta de mancare pentru caini, un amestec de paste fierte si granule speciale sub privirile pofticioase ale cainilor care asteptau destul de cuminti in spatele unei portite.



In momentul in care li s-a deschis portita in locul ordinei controlate pe care mi-o imaginam eu intreaga populatie canina s-a repezit la mancare in scurt timp formand o gramada pe care ar fi invidiat-o orice campioni la rugby, in care cu greu mai puteai deosebi cui care coada ii apartine. In doi timpi si trei miscari mancarea a disparut de parca nici n-ar fi existat.




O ultima privire catre Cheverny inainte de a porni mai departe:

Chambord



Chambord e unul dintre cele mai cunoscute castele, foarte mare daca nu chiar cel mai mare de pe valea Loirei, dar marturisesc ca mie mi-a placut foarte putin. De fapt constructia lui pe la 1500 a fost menita sa impresioneze fiindca abunda de superlative: cele mai multe camere, cele mai multe seminee, cel mai inalt turn si asa mai departe.

Cel mai remarcabil aspect legat de Chambord dupa mine e donjonul central care desi e plasat complet anapoda contine o scara dublu spiralata pe care daca o urca doua persoane se pot vedea prin unele deschideri ale zidului dar nu isi pot incrucisa drumurile.


Vedere in sus de pe scara in spirala:



Ilustratie a diverselor transformari prin care a trecut castelul Chambord - multimea de cosuri si turnuri in stiluri diferite:

Beauregard


Vizita la Beauregard ne-a fost recomandata de gazda noastra, Claude Hubert. Fara recomandarea lui n-am fi ajuns acolo, fiindca nu e pe traseul batatorit de turisti. La prima vedere Beauregard nu e altceva decat un alt castel, mai mic si mai ponosit, locuit si acesta de catre proprietari. Numele nu si-l merita, privelistea din jur e anosta. Cu toate acestea nu numai ca nu-mi pare rau ca l-am vazut, dar pot spune ca a fost unul dintre cele mai interesante locuri pe care le-am vazut si aceasta datorita galerii de portrete de la Beauregard.

In anul 1617, un anume Paul Ardier, fost trezorier al regelui, a cumparat castelul si a inceput o opera de proportii impresionante: a comandat 327 de portrete ilustrand in grupuri de cate 6-8 regii Frantei incepand cu Filip al VI-lea la 1328 si terminand cu Ludovic al XIII-lea la 1643 si personajele cele mai importante din Europa si chiar dinafara ei in timpul domniei regelui respectiv. De ce mi se pare uimitor? Pentru ca nu e o alegere a personajelor in zilele noastre, punand lucrurile in perspectiva a sute de ani, ci a fost o alegere facuta la 1600. Din pacate nu am avut voie sa facem fotografii in galerie, deci nu va pot arata nimic, insa as putea sa va dau cateva exemple:

Carol al VII-lea al Frantei isi imparte veacul si se invecineaza in galeria de la Beauregard cu Antoine de Chabannes, sultanii turci Amurat si Mahomed, Hercule I duce de Ferrare, Henric al V-lea al Angliei, Jeanne d’Arc, Matei Corvin, Iancu de Hunedoara, Francisco Sfortza si altii.

I-am regasit la locul cuvenit in epoca pe care au marcat-o alaturi de regi, regine, amante influente, conti, marchizi si alti nobili pe exploratorii Cristofor Columb si Amerigo Vespucci, cardinalii Richeliu si Mazarin, precum si carturarii Pico della Mirandola si Francois Rabelais.

Eu sunt convinsa ca intr-unul dintre portrete era si Mihai Viteazul, cu vestita-i cusma cu pene de egreta, sub numele de Gabor Bethlehem principe de Siebenbürgen... adica Transilvania. Cum insa barbile, cusmele si egretele erau la moda in epoca respectiva nici nu e surprinzatoare confuzia.

Vous regarde a Beauregard:

Blois si Tours

Blois si Tours sunt cele doua orase care delimiteaza la est si la vest zona cea mai vestita prin castelele sale de pe Valea Loirei. Sunt doua orase de marime medie, fara sa aiba ceva absolut special, inafara de castelele de rigoare.


Remarcabila in Tours e catedrala, desi prea putin originala, facuta dupa acelasi tipic gotic atat de popular in Franta:





Omniprezentii gargui:





Castelul din Blois fotografiat dintr-un unghi ciudat, ca sa nu-i spun chiar prost...

Asta a fost... a trecut destul de mult timp de cand ne-am intors din Franta si drept sa spun abia astept sa-mi iau zborul din nou. Pana la viitoarea ocazie mai insa am ceva de asteptat asa ca mai amagesc si eu timpul cu povesti...

foarte frumos. ar trebui sa scriu (din nou) ceea ce am zis si la celelalte TR. asa ca...ten points!
Acum chiar ca ai ocupat toate cele 3 locuri de pe podium la categoria TR...

La ora asta ar fi trebuit sa dorm dar vazand ca ai pus un nou TR, am inchis PC-ul cu gandul ca il voi citi maine si m-am dat jos din pat, deschizand PC-ul ca sa il citesc.......vorba colegului "din emirat", acum chiar ca ai ocupat Top 3. Nici la istorie nu am primit asa lectii iar modul de a povesti este cel putin jos palaria. Ar trebui sa scrii ghiduri de calatorie...s-ar vinde ca painea calda cred. Multumesc ca mi-ai urmat indemnul de a ne prezenta si aceasta parte a calatoriei in Franta

Subscriu si eu ! Primele 3 locuri sunt adjudecate!
F E L I C I T A R I !!!!!!!!!!
RESPECT !!!

Am reusit sa citesc si acest TR, dupa cel cu Japonia.
Si acesta este f. bun, respect @Tummelisa !

Felicitari , Tummelisa. Ti-am urmarit trip reporturile si tin sa spun ca gasesc in ele informatie de calitate.

Am citit si eu, in sfarsit, si acest TR.
Felicitari, foarte multe informatii.
Mi-au placut cateii, cum asteptau sa primeasca masa
Bravo