RG 7

Salut,
Cu mare surprindere am aflat ca in Romania anilor 50 si-a desfasurat activitatea un constructor dde avioane roman,necunoscut mie.Este vorba de Vladimir Novichi ( ? ),care ,la Combinatul de Industrializare a Lemnului a construit seria de avioane RG 6,RG 7 Soim si RG 7 III.
http://www.airwar.ru/enc/other/rg7.html
Se pare ca au fost construite cateva zeci de aparate,am vazut mai multe poze.Stie cineva ceva de ele ?


Daca nu este locul aici, pentru acest post,rog adm.sa il puna la locul potrivi.

Poti gasi niste informatii despre Vladimir Novitchi aici:

http://agonia.ro/index.php/article/1747586/Vladimir_Novitchi

Am vazut si eu unul in 1961, pe aeroportul Bacau-Gheraiesti, am crezut ca era un 813, dar un macanic m-a corectat spunandu-mi ca era un RG-7 fabricat la Reghin. A fost singura data cand l-am vazut. Ulterior am dat de o colectie de Aripile Patriei unde era prezentat mai pe larg.
In Orizont Aviatic mai sunt detalii despre acest avion foarte putin cunoscut
http://www.virtualarad.net/orizont_aviatic/februarie_2004/articol2/articol_2.htm

O scurta biografie a domnului Vova din cartea "Un secol de planorism" a domnului Athanasiu:

Citat :

Noviţchi Vladimir n. 8.09.1917 Cetatea Albă – Basarabia.
Abandonează în ultimul an facultatea de mecanică din Timişoara în favoarea planorismului profesionist şi pe parcursul activităţii sale complexe se dovedeşte mai inginer decât mulţi ingineri cu diplomă.
1939 A.R.P.A.-Bucureşti cursurile teoretice pentru zbor cu motor. 1940 Giuleşti şi Alexandria brevet pilot gr. II avioane de turism cu Doru Negulici şi Dumitru Radu şi la Sânpetru brevetele A, B, C şi şcoala de instructori planor instruit de Eugen Cernescu, Vasile Scorţea şi W. Kasprzyk. 1942 Giuleşti remorcaj avion cls. I şi II. 1940 Sânpetru ajutor instructor şi instructor plin. În 1942 Câmpina şef de pilotaj. 1943 Balta Verde şi 1944 Caracal şef de pilotaj. 1945-1948 Sânpetru ţine vie în condiţii grele activitatea centrului naţional. La reluarea oficială a activităţii în 1948 nu mai este angajat din motive politice. Când în 1950 se pune problema înfiinţării unei fabrici de planoare pentru planurile ambiţioase de formare a piloţilor este chemat la întreprinderea de prelucrarea lemnului din Reghin, la recomandarea cadrelor tehnice din Centrala Aviaţiei Sportive. Aici în primăvară, pleacă de la zero, înalţă halele de fabricaţie din lemn şi le autoutilează cu maşini concepute de el şi realizate cu mijloacele fabricii. În cei 11 ani cât a lucrat ca un titan la Reghin a realizat, cu colectivul crescut şi educat de el, 364 de planoare, din care patru prototipuri, monoloc şi biloc de şcoală antrenament şi performanţă. Trei prototipuri de avioane proiectate de el şi executate în 25 de exemplare, precum şi primul elicopter românesc experimental, în colaborare cu ing. Gh. Rado cu care după 1958 studiază şi realizează, tot la Reghin agregate cu pernă cu aer pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Din 1965 se mută la Braşov şi lucrează la fabrica de la Ghimbav ca şef al secţiei de planoare, dovedind şi aici înalta sa capacitate de creaţie tehnică şi spirit inventiv, până în 1977 la pensionare.
A redactat în 1942-1943 cursuri teoretice de planorism pentru uz intern al şcolilor, în colaborare cu Eugen Cernescu, cumnatul său, cu care a făcut tandem exemplar toată viaţa. În 1953 editează lucrarea de specialitate „Construcţii de planoare”. Pentru activitatea sa deosebită de la Reghin i se acordă Premiul de Stat pe 1954, titlul de Stahanovist şi Medalia Muncii cls. I. În 1960 Uniunea pentru Cultură Fizică şi Sport îi acordă diploma de Onoare a U.C.F.S. După 1989 ca o recunoaştere târzie a meritelor sale deosebite pentru propăşirea aviaţiei, Federaţia Aeronautică Internaţională îi acordă diploma „Paul Tissandier”, la propunerea Aeroclubului României. În 1993 emigrează în Germania şi se stabileşte lângă Hanovra. Din 1983 este animatorul întâlnirilor anuale ale vechilor planorişti şi iniţiatorul Asociaţiei instructorilor planorişti şi piloţilor de performanţă din România. De la emigrare vine anual să-şi îmbrăţişeze foştii colegi zburători. La 83 de ani este plin de vigoare şi entuziasm sprijinind înfiinţarea muzeului planorismului de la Sânpetru.
Talent multilateral cu simţ tehnic de excepţie „Vova” cum îi spune toată lumea a făcut dovada competenţei şi tenacităţii în faţa cărora a trebuit să se încline şi statul comunist, recunoscând capacitatea „duşmanului de clasă util”. Conduita sa morală, înţelepciunea şi suma calităţilor sale, i-au adus stima, preţuirea şi cele mai frumoase sentimente din partea celor care l-au cunoscut.